Suceava, afectată din plin de criza coronavirusului. Echipe de medici din Iași au sărit în ajutor

0

Autoritățile au luat cele mai profunde măsuri la cel mai grav afectat spital din România de epidemia noului coronavirus. După ce mai bine de 90 de cadre medicale au fost infectate cu noul virus, Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din nordul Moldovei primește un ajutor deosebit.

O echipă formată de 16 medici, asistenți medicali și infirmieri de la UPU din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași asigură în această perioadă urgențele de la Spitalul Județean Suceava, a declarat vineri coordonatorul regional UPU-SMURD, prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu.

„Aseară la ora 20,00 am anunţat în dispeceratul 112, dispeceratul medical ISU – SMURD – SAJ Suceava, că Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Suceava este redeschisă. Ea funcţionează separat de spital, funcţionează doar ca unitate primire urgenţe care triază, diagnostichează şi ia decizia internării pentru pacienţii care ajung acolo fără context epidemiologic, fără risc infecţios pentru infecţia cu Covid-19.

Există un triaj care se face în cortul din faţa UPU şi toţi pacienţii cu suspiciune merg către triajul spitalului pentru zona de boli infecţioase şi pneumologie. Lucrează acolo opt medici, opt asistenţi şi infirmieri din UPU-SMURD Iaşi.

Nu au plecat toţi odată. Fac (tură – n.r.) de 24 de ore şi revin acasă cu o maşină asigurată de ISU Iaşi. Există şi posibilitatea de cazare la un hotel de acolo. O parte dintre ei au optat pentru această versiune. Bineînţeles, au 24 din 24 de ore suportul nostru, al celor de aici din Iaşi. Avem şi suportul celor din Suceava, dar nu cei din spital, nici din UPU”, a declarat coordonatorul regional al UPU-SMURD.

Mai mulți medici școari din județ, ajută cot la cot

Personalul medical din Iași care se ocupă cu funcționarea Unității de Primire a Urgențelor din Spitalul Județean Suceava primește ajutor din partea personalului medical din județ, unii dintre ei fiind pregătiți la Iași.

„Suportul este asigurat de asistenţi şi infirmieri de la Spitalul Fălticeni şi asistenţi din cabinetele de medicină şcolară care sunt în subordinea DSP Suceava. Deci, oameni care nu au intrat în contact cu niciunul dintre pacienţi şi niciunul dintre colegii care se află acum în autoizolare, se află în cursul testării sau sunt diagnosticaţi la Suceava.

Avem un suport şi din partea ISU Suceava care dă în permanenţă paramedici şi voluntari care lucrează de data asta în UPU Suceava şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean care susţine o parte din ture cu medici cu competenţă pregătiţi aici la Iaşi. Este încă problematică asigurarea radiologiei de urgenţă. Avem un singur asistent care vine în program de 6 ore din două în două zile de la Spitalul Fălticeni.

Aici am încercat să găsim resurse umane, pentru că cel mai importantă e resursa umană, dar încă căutăm pe cineva specializat partea de radiologie de urgenţă. Partea de echipamente este asigurată de ISU Suceava şi ISU şi UPU Iaşi”, a afirmat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, conform Agerpres.

La UPU Suceava vor veni doar pacienții cu urgențe cotidiene

Aceasta a mărturisit că persoanele care vin la UPU la Spitalul Județean Suceva vor fi doar pacienți cu urgențe cotidiene.

 „Se pare că pacienţii au înţeles destul de bine situaţia. În ultimele 12 ore au fost foarte puţine urgenţe. Au venit doar pacienţii care trebuiau să vină. E vorba de traume, urgenţe cardiovasculare, chirurgicale urgenţe gastroenterologice şi orice tip de urgenţă aşa cum vine obişnuit într-o unitate de primiri urgenţe, fără risc de infecţie, fără risc infecţios.

O parte din pacienţi sunt trataţi şi trimişi acasă, iar cei care necesită internare merg către spitalele de la Rădăuţi, de la Fălticeni, de la Paşcani şi de la Iaşi, atunci când este vorba despre un caz complex care oricum necesita transfer şi tratament la un nivel de spital regional. Există soluţii de tratament la domiciliu pentru diverse situaţii dar cea mai bună metodă este prevenţia. Când cineva are grijă când se urcă într-un copac sau pe o scară, când cineva are grijă de felul în care îşi ia tratamentul antihipertensiv asta înseamnă prevenţie a unei urgenţe cu risc vital. Asta le şi spunem, să rămână sănătoşi şi să nu trebuiască să ajungă la urgenţe”, a mai adăugat Diana Cimpoeşu.

Sursa: capital.ro

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și