Trei persoane reţinute pentru că ar fi plasat pe piaţă 10.000 de euro contrafăcuţi in Satu Mare

0

Persoane din Maramureş au fost reţinuţe, joi, în urmă unor perchezţii, după ce ar fi plasat pe piaţă circa 10.000 de euro contrafăcuţi, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

„Astăzi, 6 februarie, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Satu Mare şi Maramureş au pus în executare 4 mandate de aducere şi au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe rază judeţului Maramureş, într-un dosar ce vizează o grupare specializată în plasarea de monedă falsă. În urmă percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 5 telefoane mobile. Din cercetări a reieşit faptul că persoanele vizate ar fi introdus în România, din Italia, în august 2019, 10.000 de euro contrafăcuţi, pe care i-ar fi plasat pe rază judeţelor Satu Mare şi Maramureş, prin achiziţionarea de device-uri de pe un site online şi pe care ulterior le-ar fi revândut”, precizează sursă citată.

În urmă audierii, faţă de cei trei bărbaţi, de 28, 29, respectiv 43 de ani, toţi din municipiul Baia Mare, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, ei urmând să fie prezentaţi instanţei.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și