CAS Brasov a decontat tratamente medicale în străinătate în valoare de peste 3 milioane de lei

0

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Braşov a decontat, în anul 2019, peste 830 de tratamente medicale de care au beneficiat cetăţeni români în alte state europene, valoarea totală a deconturilor fiind de aproximativ 3 milioane de lei.

Conform informaţiilor transmise AGERPRES de CAS Braşov, în baza formularului S2, de deschidere de drepturi privind tratament planificat într-o altă ţară, au fost decontate 9 cazuri în valoare de 521.120 lei, cele mai multe în Germania – 4, în valoare 274.370 de lei, şi în Franţa – 3 cazuri, în valoare de 160.600 lei. De asemenea, anul trecut au fost şi doi braşoveni care s-au tratat în clinici din Austria, respectiv Cehia, valoarea serviciilor medicale decontate fiind de 1.040 respectiv 85.110 lei.

În ceea ce priveşte serviciile medicale decontate în baza Cardului European de Asigurări de Sănătate (CEASS), valoarea acestora s-a ridicat, anul trecut, la 2.478.490 lei. Cele mai multe cazuri decontate au fost în Germania şi Spania – 369, respectiv 134, însă valorile cele mai mari aferente îngrijirilor medicale de urgenţă au fost decontate în Germania şi Belgia – 442.540, respectiv 441.610 lei, suma decontată pentru astfel de servicii, în Spania, fiind de 192.590 lei.

Alte 15 cazuri, în valoare 355.000 lei, au fost decontate în Elveţia, iar 37 de cazuri, în valoare de 373.110 lei, în Franţa. În Marea Britanie au fost decontate, de asemenea, 15 cazuri, în valoare 195.000 de lei.

Un număr însemnat de cazuri, însă cu o valoare decontată mai redusă s-a înregistrat în Polonia – 60 – 21.200 lei, în Austria – 39 de cazuri, în sumă de 35.530 lei, Portugalia – 15 cazuri, în valoare de 6.200 lei, în Danemarca şi Grecia câte 7 cazuri, în valoare de 980 lei, respectiv 24.830 şi în Slovacia 6 cazuri, cu valoarea de 6.880.

Au mai fost decontate cazuri în Bulgaria (1), Cehia (4), Cipru (4), Croaţia (3), Irlanda (2) Islanda (1), Luxemburg (2), Olanda (4), Slovenia (1) şi Suedia (2).

În baza Formularului S2, după autorizarea prealabilă a instituţiei la care este asigurat cetăţeanul român, acesta poate beneficia de tratament medical programat într-un alt stat. Acordul CAS nu poate fi obţinut decât atunci când, deşi tratamentul solicitat poate fi asigurat în ţara de origine, acesta nu este disponibil în termenul necesar, raportat la starea de sănătate a pacientului la momentul respectiv.

Începând cu anul 2007, persoanele asigurate de pe teritoriul României pot solicita cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS), care le dă dreptul la asistenţa medicală devenită necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţiei Elveţiene.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și