Cei ce doresc să producă biocide şi echipamente de protecţie vor primi autorizările de la structurile militare avizate de MApN
Cei care doresc să producă echipamente necesare în lupta împotriva COVID-19 vor primi autorizările necesare de la structurile militare avizate de Ministerul Apărării, anunţă ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.
„Am primit numeroase mesaje din partea celor care îşi doresc să producă echipamente necesare în lupta împotriva inamicului nevăzut. Pentru a reduce partea de birocraţie, prin articolul 10 al Ordonanţei Militare nr. 4 s-au stabilit următoarele: pe perioada stării de urgenţă se autorizează Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN1 şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’ pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor şi dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor”, a precizat ministrul pe reţeaua de socializare.
Astfel, structurile responsabile pentru primire solicitări, analiză documentaţie, eliberare avize, elaborare rapoarte de testare în cazul materialelor şi echipamentelor de protecţie sunt Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Centrul de cercetare ştiinţifică pentru apărare CBRN1 şi ecologie, pentru dispozitive medicale Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi pentru biocide Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” şi Centrul de cercetare ştiinţifică pentru apărare CBRN şi ecologie.
Responsabil cu analiza dosarelor avizate favorabil în vederea eliberării autorizaţiei este Centrul de cercetări ştiinţifice medico-militare.
Sursa: News24.ro.