Concertul Cristi Minculescu & Valter & Boro, de la Sala Palatului, amânat pentru 28 aprilie

0

Concertul Cristi Minculescu & Valter & Boro, care urma să aibă loc la Sala Palatului pe 28 martie, a fost amânat, de asemenea, ca şi alte spectacole programate în luna martie, în contextul măsurilor luate de autorităţi, începând de duminică, pentru prevenirea răspândirii noului virus COVID-19, fiind interzise activităţile la care participă peste 1.000 de persoane.

„Suntem nevoiţi în acest moment să amânam Concert Cristi Minculescu & Valter & Boro, care urma să aibă loc la Sala Palatului din Bucureşti în data de 28 martie 2020. Ne pare extrem de rău că s-a ajuns în această situaţie. Bilete rămân valabile, concertul a fost reprogramat in data de 28 aprilie 2020. Subliniem încă o dată că decizia de a amâna evenimentul nu le aparţine organizatorilor. A fost impusâ゠prin decret, astăzi, 8 martie 2020. Ne cerem scuze pentru această amânare. Păstraţi biletele intacte, ele rămân valabile”, se arată într-o informare a organizatorilor publicată pe site-ul eventim.ro.

Potrivit site-ului salapalatului.ro, alte spectacole din martie amânate sunt: Boney M, Gala Stelelor Baletului Rus, Muzicalul „Mamma mia”, Mozart Group, Tudor Gheorghe – „Risipitorul de frumuseţi”, Fuego – Simfonic, Lăutarii Bucureştiului şi invitaţii, Todes Ballet, Pink Martini.

Autorităţile au interzis, de duminică, în contextul prevenirii unei răspândiri a coronavirusului în România, activităţile publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

Dacă participă mai puţin de 1.000 de persoane, decizia interzicerii unei astfel de activităţi va fi luată la nivel local. Măsura este valabilă până la 31 martie şi poate fi prelungită.

„Aceste măsuri se pot prelungi şi după data de 31 martie. Ele sunt prevăzute până în data de 31 martie. Ele pot fi prelungite în funcţie de evoluţia la nivel european şi mondial. Măsura vizează atât activităţile publice, cât şi cele private desfăşurate în interiorul unei incinte sau în aer liber. Este o măsură preventivă la acest moment, dar este necesară”, a spus Arafat.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata