„Consiliul Judeţean Cluj a achiziţionat trei noi aparaturi medicale ultraperformante pentru Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. Este vorba despre un echipament complet de litotriţie, o staţie de epurare pentru hemodializă şi o pompă de spălare-irigare. (…) Valoarea acestor echipamente medicale achiziţionate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Cluj şi date în folosinţă în cadrul Institutului este de aproximativ 250.000 de lei”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de CJ Cluj.
Noul echipament de litotriţie asigură creşterea capacităţii de tratare a litiazei renoureterale prin rezolvarea minim invazivă a acestei probleme medicale. Staţia de epurare pentru hemodializă este necesară pentru realizarea în condiţii optime a dializei la pacienţii cu infecţii virale, iar pompa de spălare-irigare este un echipament medical folosit intraoperator pentru a asigura controlul în plaga operatorie.
„Achiziţionarea acestor aparate de ultimă generaţie vine în sprijinul celor care se confruntă cu probleme urologice, permiţându-le reputaţilor medici ai Institutului să salveze viaţa sau sănătatea a mii şi mii de pacienţi. Vom continua şi în acest an programul de dotare a spitalelor clujene cu aparatură ultraperformantă”, a declarat, potrivit comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.
Sursa: Financiarul.ro.