Contextul economic din România și Europa Centrală și de Est a evoluat semnificativ în urma pandemiei de COVID-19 și a conflictului din Ucraina. Aceste evenimente au contribuit la creșterea datoriei publice în regiune. Deși economiile țărilor sunt asemănătoare, există diferențe notabile în dinamicile datoriei publice.
România se confruntă acum cu o nouă etapă fiscală. Datoria publică a depășit pragul de 60% din PIB, conform criteriilor de la Maastricht. Aceasta reprezintă o schimbare semnificativă, având în vedere că, cu excepția Ungariei, regimul de datorie al majorității țărilor din regiune a fost sub acest prag.
Este important să observăm că, după criza financiară din 2008-2009, Ungaria a avut constant un nivel al datoriei publice de peste 70% din PIB, în vreme ce cele alte țări din zonă nu au experimentat astfel de valori. Totuși, realitățile economice actuale sunt diferite comparativ cu perioada post-criză, cu rate de dobândă ridicate și o inflație în creștere.
Pentru a adresa problema datoriei publice, este esențial să înțelegem dinamica acesteia. Conform metodologiei Comisiei Europene și altor studii specializate, modificările datoriei publice sunt influențate de trei factori principali:
– Efectul bulgărelui de zăpadă, generat de diferențialul r-g – Soldul bugetar primar – Ajustările de stoc și flux asupra datoriei publice
Efectul bulgărelui de zăpadă se referă la impactul diferențialului dintre rata dobânzii și rata de creștere economică asupra datoriei. În ultimii ani, acest efect a fost favorabil pentru România, indicând o scădere a datoriei publice.
Raportul dintre datoria publică și PIB se va complica în perioada 2026-2027. Estimările sugerează o creștere a datoriei publice a României la aproximativ 61,1% și 62,7% din PIB în acești ani. Aceasta se compară cu proiecțiile pentru alte țări din regiune, cum ar fi Polonia, unde datoria ar putea crește până la 64,9% și 69,2%.
Costurile cu dobânzile ar putea, de asemenea, să influențeze puternic situația fiscală. Chiar dacă Polonia va înregistra o creștere a datoriei, România va avea costuri cu dobânzile mai mari, ceea ce face ca gestionarea datoriei să fie mai complicată.
Pe termen mediu, este vital ca deficitul bugetar primar să nu depășească 1% din PIB pentru a evita creșterea datoriei publice. De altfel, orice deficit mai mare ar putea impune necesitatea unor ajustări fiscale suplimentare.
Astfel, stabilizarea dinamicii raportului datorie publică/piB este fundamentală. Așteptările privind creșterile viitoare impun o reevaluare a politicilor fiscale, pentru a preveni o deteriorare și mai severă a indicatorilor economici. O gestionare prudentă a datoriilor va asigura nu doar sustenabilitatea fiscală, ci și o stabilitate economică pe termen lung în România.
