Ministerul Sănătății a precizat, în răspunsul oferit la începutul acestei luni la o interpelare a deputatului PSD Ioan Dîrzu, că România are 11 spitale de pediatrie, iar numărul medicilor specializați a scăzut de când au fost desființate facultățile de pediatrie.
„Spitalele de pediatrie sunt în număr de 11 plus componenta cu paturi de pediatrie a Institului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului «Alessandrescu-Rusescu» București. În spitatele de pediatrie care au secții de chirurgie pediatrică/chirurgie și ortopedie infantilă se efectuează intervenții chirurgicale oncologice”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății, în răspunsul oferit social-democratului.
De asemenea, instituția a precizat că „de la desființarea facultăților de pediatrie numărul medicilor pediatri a scăzut”.
Astfel, în anul 2018, cifra de școlarizare prin rezidențiat în specialitatea pediatrie a fost de 213 locuri/posturi, din care 190 de locuri, potrivit sursei citate.
Deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu a adresat, la începutul lunii octombrie, o interpelare în care s-a interesat despre numărul spitalelor de pediatrie din România. De asemenea, social-democratul a întrebat în câte dintre aceste spitale sunt efectuate intervenții chirurgicale oncologice.
„Dacă există o deficiență de personal medicl în domeniul pediatric? Care este numărul de locuri pentru rezidențiat în pediatrie, la nivel național, în anul 2018? Care este numărul necesar de dotări pentru spitalele pediatrice din România avut în vedere de Ministerul Sănătății?”, a mai vrut să știe deputatul PSD.
Sursa: Financiarul.ro.