O investiţie de 2,5 milioane de lei, pentru un aparat radiologic de ultimă generatie în Cluj

0

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a finanţat cu peste 2,5 milioane de lei achiziţionarea de către Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca a unui aparat radiologic de ultimă generaţie şi amenajarea spaţiului necesar.

Marţi 9 martie 2021, „Consiliul Judeţean Cluj a finalizat procesul de instalare, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, a unui nou aparat RX pentru fluoroscopie şi radiologie digitală, cu doi detectori. (…) Valoarea echipamentului cu care forul administrativ judeţean a dotat Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală al Spitalului de Boli Infecţioase a fost de 1.547.000 de lei, finanţarea fiind asigurată integral din bugetul propriu al Consiliului Judeţean. Pentru a garanta funcţionarea optimă a acestui aparat medical, au fost reamenajate spaţiile aferente Laboratorului de Radiologie al spitalului, investiţia în cuantum de circa 1.027.000 de lei fiind finanţată tot de către Consiliul Judeţean”, se arată într-un comunicat transmis, de CJ Cluj.

În contextul diagnosticărilor cu precizie, printre cele mai importante avantaje ale utilizării aparatului de radiologie digitală, de ultimă generaţie, dotat cu două posturi radiografie-radioscopie, se numără calitatea superioară a imaginii, scăderea dozei de iradiere a pacientului, precum şi viteza sporită de efectuare şi procesare.

În Cluj, „Aflată în prima linie a luptei cu COVID-19, echipa medicală a Spitalului nostru de Boli Infecţioase va putea diagnostica mult mai uşor persoanele care au nevoie de examinări radiologice. Acest echipament ultraperformant este extrem de util, mai ales acum când pacienţii infectaţi cu coronavirus necesită investigaţii amănunţite ale plămânilor şi aparatului respirator”, declară preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Sursa: News24.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata