Directorul Programului de Urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Michael Ryan, a cerut miercuri „lumii întregi să acţioneze” împotriva noului coronavirus, care a provocat până în prezent moartea a 132 de persoane de la apariţia sa în China, la sfârşitul lunii decembrie, relatează AFP.
‘Întreaga lume trebuie să fie în alertă, întreaga lume trebuie să acţioneze’, a declarat Michael Ryan, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, în timp ce agenţia ONU a anunţat pentru joi o nouă reuniune de urgenţă pentru a stabili dacă epidemia constituie sau nu o alertă internaţională.
Numărul de infecţii cu noul coronavirus în China l-a depăşit pe cel al epidemiei SARS din această ţară în 2002-2003, conform datelor oficiale publicate miercuri.
Autorităţile medicale chineze au anunţat că au înregistrat 5.974 cazuri confirmate de contaminare în China continentală, cu peste 1.400 mai mult decât cu o zi înainte, şi 132 de decese. Virusul SARS a infectat 5.327 de persoane în această ţară.
Sursa: News24.ro.