Perioada de incubaţie a noii tulpini de coronavirus apărută în oraşul Wuhan, din centrul Chinei, este, în medie, de ordinul a 5,2 zile, dar poate varia foarte mult de la pacient la pacient, susţin cercetătorii chinezi într-unul dintre cele mai ample studii publicate până la această dată despre noua epidemie de pneumonie virală, informează AFP.
Întrucât estimarea este preliminară şi ”imprecisă”, generând apariţia unor variaţii mari, se justifică ”o perioadă de observaţie sau de carantină de 14 zile pentru persoanele expuse”, scriu cercetătorii din cadrul autorităţilor sanitare chineze în acest studiu apărut în prestigioasa revistă medicală New England Journal of Medicine (NEJM).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) menţiona în buletinul său publicat luni un interval de 2 până la 10 zile până la apariţia simptomelor (febră, tuse, dispnee, sindromul de detresă respiratorie acută).
Estimarea cercetătorilor chinezi privind perioada de incubaţie a tulpinii virale 2019-nCoV a fost realizată pornind de la 10 pacienţi. Cercetătorii au studiat în total primii 425 de pacienţi pentru a stabili două caracteristici de bază ale epidemiei.
După apariţia epidemiei în oraşul Wuhan în decembrie, numărul cazurilor diagnosticate s-a dublat la fiecare 7,4 zile, potrivit datelor colectate de cercetători.
Oamenii de ştiinţă estimează că fiecare bolnav a infectat în medie 2,2 persoane, cifră care poartă denumirea ”rată de reproducere de bază” sau ”R zero”. Această cifră nu este predictivă în mod direct pentru amploarea unei epidemii, dar este un parametru util. În cazul coronavirusului, „R zero” este relativ scăzut, mai apropiat de gripa specifică sezonului rece (de ordinul 1,3), decât de rujeolă, extrem de contagioasă (peste 12), şi comparabil cu SARS din 2002 (3).
Cercetătorii au ajuns într-un final la concluzia că transmiterea între oameni ”a avut loc între apropiaţi începând cu mijlocul lunii decembrie 2019”.
Potrivit altor analize făcute publice marţi, perioada medie de incubaţie ar fi de doar câteva zile: 5,8 zile, conform cercetătorilor din Olanda, care au studiat 34 de pacienţi, remarcând mari diferenţe de la un pacient la altul; şi trei zile în plus în cazul unui vietnamez de 27 de ani, contaminat de tatăl său care a revenit din Wuhan, potrivit unei note apărute în NEJM.
În acest studiu chinez de amploare, jumătate dintre cei 425 de bolnavi aveau peste 60 de ani. Niciunul dintre pacienţi nu avea mai puţin de 15 ani.
Sursa: News24.ro.