Persoane suspecte de infecţie cu norovirus

0

Circa 170 de persoane, care au vizitat Parcul Naţional Yosemite în ultimele săptămâni, s-au îmbolnăvit de o afecţiune gastrointestinală ”corespunzătoare simptomelor norovirusului”, analizele punând în evidenţă infecţia cu acest virus în două dintre cazuri, au anunţat joi oficialii parcului, potrivit Reuters.

Cea mai mare parte dintre persoanele bolnave au vizitat Yosemite Valley, în apropierea sau în prima săptămână a lunii ianuarie, a precizat într-o declaraţie scrisă purtătorul de cuvânt al parcului, Scott Gediman, adăugând că numărul cazurilor noi semnalate a scăzut în ultimele zile.

Responsabili pe probleme de sănătate ai Parcului Naţional Yosemite investighează epidemia, a precizat Gediman, adăugând că „majoritatea covârşitoare a cazurilor semnalate corespund simptomelor norovirusului”.

Potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA, norovirusul declanşează o afecţiune digestivă extrem de contagioasă, care se transmite prin contactul cu persoanele infectate sau cu suprafeţele contaminate, având drept simptome stări de vomă şi diaree.

Gediman a precizat că în Parcul Naţional Yosemite au fost demarate ”acţiuni complexe de salubrizare şi protocoale sanitare sporite” ca urmare a epidemiei.

Sursa: News24.ro.

Citește și