Un număr de 2.375 de solicitări au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov începând din seara de Înviere şi până marţi dimineaţă, a declarat pentru AGERPRES managerul SABIF, medicul Alis Grasu.
Dintre acestea, 1.607 persoane au prezentat urgenţe de Cod roşu – cazuri grave şi Cod galben.
„Din seara de Înviere până marţi dimineaţă, 2.375 de persoane au avut nevoie de Ambulanţa Bucureşti – Ilfov. Dintre acestea, 1.607 persoane au prezentat urgenţe de Cod roşu, respectiv cazuri foarte grave, şi de Cod galben. Au fost şi 69 de persoane cărora li s-a făcut rău şi au avut nevoie de ambulanţă aflându-se în loc public – o parte dintre aceste cazuri din loc public fiind în centre de carantină. Au fost şi 388 de persoane care au prezentat afecţiuni digestive. Unele pe fondul consumului crescut de alimente care sunt destul de greu de digerat în această perioadă pentru că sunt adevărate bombe calorice – toate bine preparate, dar destul de greu de tolerat de către tubul digestiv. De aceea o parte din aceste cazuri sunt pe consum exagerat, iar o parte probabil sunt afecţiuni cronice care au fost acutizate în această perioadă tot pe fondul consumului de alimente din perioada Paştelui”, a afirmat medicul.
Potrivit managerului SABIF, în această perioadă au fost şi 14 naşteri.
„Au fost şi 14 naşteri şi trei accidente rutiere”, a mai spus Grasu.
Sursa: News24.ro.