Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, susține că trendul crescător al numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 declarat în ultimele zile se poate păstra, asta dacă oamenii nu vor alege să respecte toate măsurile impuse de către autorități, măsuri precum purtarea măștii de protecție, distanțare fizică și igienă. În plus, Arafat este de părere că se poate lua decizia de întoarcere la toate măsurile restrictive, dacă lucrurile vor scăpa iar de sub control.
„Nerespectarea lor poate să ducă la creşteri care sunt dincolo de controlul nostru şi să nu putem să mai stăpânim situaţia” dezvăluie medicul.
Raed Arafat a afirmat sâmbătă, în cadrul unei intervenții la Digi24, cu gândul la tendința crescătoare al numărului de cazuri noi de infectare cu SARs-CoV-2 că „există şanse să se păstreze, depinde de modul cum ne comportăm” .
Raed Arafat declară noi cazuri foarte grave apărute
Acesta a mărturisit că s-a accentuat nu doar numărul de infectări, dar și cel al internărilor la terapie intensivă, de la 120-130 la 170 de bolnavi în stare gravă.
Arafat mai este de părere că nerespectarea măsurilor cum ar fi purtarea măștii de protecție în spații închise, distanțarea fizică dar și igiena mâinilor poate duce la o nouă creștere alarmantă a numărului de cazuri până în clipa în care sistemul sanitar nu va mai putea face față.
Acesta susține că această creștere reprezintă și „un impact al relaxării, care era de aşteptat”, iar acest lucru s-a întâmplat şi în alte state, unele fiind nevoite să ia din nou măsuri restrictive.
„Noi trebuie să vedem creşterea cât de constantă este. (….) Nu ar dori nimeni să revină asupra măsurilor de relaxare, dar dacă ai o creştere semnificativă care nu poate fi controlată sub nicio formă, poate aceste măsuri vor fi luate. Nimeni nu doreşte acest lucru, de noi depinde dacă vom ajunge acolo sau nu” a mai dezvăluit Arafat.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mărturisit că interesul pentru măsurile de protecție s-a diminuat
Cât despre faptul că din ce în ce mai mulți oameni aleg să ignore măsurile de prevenție, Raed Arafat susține că interesul pentru măsurile de protecție s-a redus din mai multe motive, nu doar din cauza măsurilor de relaxare.
„Poate din cauza tuturor dezinformărilor şi datelor false care se răspândesc pe reţelele de socializare şi a dezbaterilor în care apar oameni (…) care combat măsurile de prevenire şi de distanţare fără să aibă dovezi ştiinţifice care să le sprijine aceste opinii la acest moment, aşa că e de înţeles că populaţia devine derutată şi poate unii chiar cred că ne putem întoarce la viaţa dinaintea acestei, cu ghilimele, conspiraţii” a mai afirmat şeful DSU.
A mai spus că „ar fi prea devreme şi prea periculos” să se renunţe la purtarea măştii de protecţie acum.
Sursa: Financiarul.ro.