Săptămâna viitoare vor sosi în ţară măşti, costume de protecţie şi mănuşi

0

Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat, miercuri, la audierile din comisiile parlamentare reunite, că în cursul săptămânii viitoare vor sosi în ţară 25 tone de dezinfectanţi, 300.000 perechi mănuşi de protecţie sterile, 4.500 de teste – baterii de teste, 3.000.000 de măşti şi 300.000 costume protecţie.

„În momentul de faţă sunt 35 de persoane pe tot teritoriul României în centrele de carantină de la nivel naţional. (…) La nivel naţional s-au făcut aproximativ 500 de testări în contextul anchetelor epidemiologice. Vă reamintesc că pe 4 februarie s-a emis o OUG în ceea ce priveşte actualizarea şi completarea stocurilor de măşti, echipamente de protecţie, biocide, aparate şi consumabile necesare spitalelor în acest context şi achiziţia este girată Ministerul de Finanţe şi este în curs. Pentru a accelera acest proces, am obţinut o linie de finanţare pentru UNIFARM şi săptămâna viitoare – deci în săptămâna viitoare cu termen 11 şi 12 martie – vom avea pe teritoriul României 25 tone de dezinfectanţi, 300.000 perechi mănuşi protecţie sterile, 4.500 de teste noi de testare – baterii de teste, 3.000.000 de măşti, 300.000 costume protecţie”, a spus ministrul propus.

Costache a amintit că de aproximativ trei săptămâni s-au implementat pe teritoriul României centre de carantină.

„De aproximativ trei săptămâni s-au implementat pe teritoriul României, suntem unul din puţinele state care a implementat această măsură destul de dură şi avem centre de carantină”, a spus Costache.

El a precizat că în România există capacitatea de diagnosticare a noului tip de coronavirus în Bucureşti, dar şi la Iaşi, Constanţa, Cluj, Timişoara şi Craiova.

„Avem capacitate de primire, diagnostic şi testare la nivel naţional în următoarele centre – două centre din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Cluj, Timişoara şi, de ieri după amiază, Craiova”, a susţinut ministrul propus.

În ceea ce priveşte o posibilă criză a migranţilor, Victor Costache a spus că se va propune achiziţionarea în regim de urgenţă de unităţi modulare.

„Lucrăm împreună cu Ministerul Afacerilor Interne în acest nou context care s-a declanşat la începutul acestei săptămâni, iar după amiază domnul ministru Vela a declanşat o întâlnire a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. Se propune achiziţionarea în regim de urgenţă de unităţi modulabile de primire în cazul în care această criză se va desfăşura şi pe teritoriul României”, a arătat Costache.

Sursa: News24.ro.

Citește și