Legile și reglementările românești referitoare la adopție sunt complexe, din dorința de a proteja în egală măsură drepturile tuturor persoanelor implicate într-un astfel de proces complex.
Prin urmare, persoanele din regiunea Moldovei care doresc adoptarea unui copil au șanse mai mari de reușită dacă apelează la ajutorul unui avocat din Iași specializat în Dreptul familiei, care cunoaște fiecare etapă și fiecare procedură de urmat.
Ajutorul oferit de un specialist începe cu consilierea în vederea pregătirii și redactării documentelor care trebuie prezentate instanței de judecată. Apoi, cei care doresc să devină părinți beneficiază de îndrumare pe tot parcursul unui complex proces de evaluare prevăzut de lege în astfel de situații.
Persoanele care au dreptul de a adopta un copil
Un avocat Iasi te va informa, înainte de efectuarea oricărui demers, dacă ai sau nu dreptul, în conformitate cu legislația românească, să inițiezi procedura de adopție a unui copil. Aceasta este posibilă pentru următoarele categorii:
- două persoane căsătorite;
- o persoană singură care obține un atestat de familie;
- două persoane necăsătorite, dar care au o relație stabilă și locuiesc cu părintele necăsătorit al copilului adoptat. Această situație se ia în considerare în împrejurările în care părintele natural a beneficiat, timp de cel puțin 5 ani, de ajutorul cuplului respectiv.
Interdicții referitoare la adopția unui copil
Atunci când mergi la un cabinet de avocat din Iași, afli în mod limpede și care sunt categoriile de persoane care nu au dreptul de a înfia un copil. Este vorba, în principal, despre următoarele situații:
- persoanele sau familiile decăzute din drepturile părintești sau ai căror copii beneficiază de o măsură de protecție specială;
- persoanele care au fost condamnate definitiv pentru o infracțiune contra persoanei sau a familiei;
- cei care au suferit o condamnare definitivă pentru pornografie infantilă;
- persoanele care au comis infracțiuni ce au ca obiect traficul de droguri;
- orice persoană suferindă de boli psihice, cu handicap mental sau care nu are capacitate deplină de exercițiu;
- cei căsătoriți cu persoane care suferă de boli psihice, de handicap mental sau care nu au deplină capacitate de exercițiu.
Alte condiții care trebuie îndeplinite de părinții adoptivi
Odată stabilit faptul că ai dreptul la adopție, un avocat din Iași îți va oferi întregul ajutor necesar pe durata evaluării efectuate de către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Această anchetă vizează o serie de elemente fundamentale, dintre care amintim:
- evaluarea psihologică a părinților potențiali,
- condițiile de locuit pe care aceștia le pot oferi copilului;
- atât sursele de venit, cât și cheltuielile din gospodărie;
- nivelul de educație;
- identificarea motivelor care stau la baza cererii de adopție.
Dacă doritorii sunt considerați potriviți pentru creșterea copilului, adopția se va efectua inițial pentru o perioadă de probă de 90 de zile, care constituie un interval suficient pentru evaluarea compatibilității copilului adoptat cu potențiala familie.
În cazul copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani, în intenția de adopție este luat în considerare inclusiv cuvântul acestora. Despre o decizie definitivă se poate vorbi după încă doi ani de monitorizare, pe durata cărora sunt întocmite rapoarte trimestriale.
Cere sprijinul unui avocat Iasi specializat în Dreptul familiei și astfel vei crește șansele să oferi și să primești dragostea dorită!