Avantajele Pungilor Biodegradabile Pentru Mediu

0

Interesul pentru protejarea mediului înconjurător și a conservării condițiilor de viață de pe planeta noastră au determinat oamenii de știință să se preocupe tot mai mult de acest domeniu și să facă cercetări pentru a descoperi și soluționa principalele probleme care deja și-au făcut simțită prezența și cu siguranță nu pot dispărea de la sine, fără o acțiune susținută la nivel global, în care să se implice tot mai mulți oameni, de la reprezentanții marilor companii, la omul obișnuit.

 

Astfel, specialiștii au ajuns la concluzia că unul dintre cele mai utilizate articole la nivel global este plasticul. Astfel au descoperit că pungile de plastic se descompun în circa 500-1000 de ani, iar mai mult decât atât deșeurile de plastic, în general, duc anual la moartea multor specii de viețuitoare – peste un milion de păsări și peste 100 de mii de mamifere maritime și pești, ceea ce poate duce treptat la dispariție lor. Constatarea nu a fost suficientă, ci a fost nevoie și de găsirea unei soluții prin implementarea unei alternative mult mai pozitive.

 

Drept urmare, s-a găsit ca alternativă utilizarea pungilor biodegradabile, deoarece acestea pot fi descompuse de anumite bacterii sau alte organisme vii, mult mai rapid decât are loc descompunerea pungilor de plastic. 

 

Majoritatea pungilor biodegradabile sunt făcute din bioplastice, care sunt materiale plastice derivate din surse regenerabile de biomasă, însă multe sunt făcute din hârtie, material organic sau policaprolactonă.

 

De asemenea, numeroase materiale vegetale sunt utile în fabricarea produsrelor plastice biodegradabile din ziua de azi ceea ce înseamnă că în mod treptat se va reduce numărul de chimicale care vor pătrunde în mediu. 

 

Care sunt principalele avantaje ale utilizării pungilor biodegradabile?

Cu siguranță veți putea identifica mult mai multe avantaje în utilizarea pungilor biodegradabile în comparație cu utilizarea celor din plastic. Iată câteva dintre acestea:

  1. Reduce în mod semnificativ nivelul de dioxid de carbon. Acesta atinge până la 500% dacă este comparat cu procesul de producție al pungilor din plastic.
  2. Pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră, care sunt extrem de dăunătoare pe termen lung.
  3. Sunt descompuse de bacteriile care apar în mod natural, ceea ce înseamnă că nu este nevoie de procedee ajutătoare și nu vor genera probleme dacă acestea ajung în mediul natural, pentru că nu îl vor afecta.
  4. Consumă mai puțină energie în timpul ciclului de fabricație. Acest lucru se reflectă inclusiv în costurile de fabricație, mai ales având în vedere că prețul combustibililor și al energiei este în creștere.
  5. Nu eliberează alte elemente periculoase la descompunere. Prin contrast, pungile din plastic sunt poluante nu datorită felului în care sunt create. Ele devin dîunătoare, atunci când sunt ieșite din uz, acțiunea lor asupra mediului prelungindu-se pe termen lung.
  6. Sunt rezistente la o greutate mare și inclusiv la apă, deci vor înlocui cu succes alte tipuri de pungi.
  7. Pot fi reciclate foarte ușor, asigurând conservarea naturii și continuitatea lor. Astfel din materialul lor vor putea fi create noi pungi care să fie reutilizate.

 

Care este diferența pe care o pot face aceste pungi pentru o afacere?

În prezent, implementarea acestor produse sau mijloace de împachetare nu este utilă doar pe termen scurt, ci și pe termen lung, pentru cei care au o afacere, indiferent de domeniu. Până la urmă, pungile sunt folosite oriunde, indiferent de produsul comercializat. 

 

Având în vedere concurența din piață, diferențierea prin orice aspect pozitiv joacă un rol important în creșterea volumului de vânzări. În acest scop, folosirea pungilor biodegradabile personalizate reprezintă o strategie bine gândită.

În momentul în care promovezi conceptul de pungi biodegradabile, compania ta va fi văzută drept interesată de mediul înconjurător, dar și mai aplecată către nevoile și dorințele clienților săi. 

 

În general, clienții preferă să cumpere de la aceste companii pentru a le susține activitatea. Indirect, ei se simt parte a unui întreg simțind că joacă un rol activ în protecția mediului prin simpla alegere pe care o fac.

 

De asemenea, cercetările arată că cea mai mare parte a consumatorilor consideră că numai companiile de top își pot permite să implementeze și să folosească produse prietenoase cu mediu. 

 

Așadar, problemele nu vor apărea nici pe departe la nivel financiar. Prin urmare, atunci când apelezi la folosirea de pungi biodegradabile personalizate te poziționezi ca o companie cu experiență, care este capabilă să ofere servicii sau produse de calitate și are capacitatea de a investi în susținerea politicilor de responsabilitate socială, ceea ce va deveni treptat un avantaj substanțial în fața oricărei concurențe.

 

Acestea sunt doar câteva dintre avantajele utilizării pungilor biodegradabile. Reciclarea și contribuția la protecția mediului nu sunt complicate și pot fi realizate prin alegerile simple pe care le facem zi de zi. 

 

Deși poate părea că o singură persoană sau un singur obiect nu fac diferența, gândiți-vă că populația planetei depășește 7 miliarde și că rezultatele nu vor înceta să apară cu implicarea odată. 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata