Având în vedere contextul actual al întregii lumi, valabilitatea voucherelor de vacanță emise în anul 2019 a fost prelungită. Noul coronavirus a dus la luarea acestei decizii.
”Am luat această măsură pentru a rezolva o situație cauzată de criza coronavirusului din țara noastră. Am decis să prelungim valabitatea voucherelor de vacanță până anul viitor, în luna mai. Am încredere că atunci când va trece această criză vom reveni la o viață normală și vom susține repornirea motoarelor turismului intern. Până atunci vă îndemn în continuare să respectați indicațiile autorităților, să aveți grijă de voi și de cei dragi, și, de ce nu, să călătoriți virtual în toate colțurile României și ale lumii”, a afirmat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Voucherele de vacanță sunt oferite atât personalului din sectorul privat, dar și celui din sectorul public pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de realizarea concediului de odihnă în regim de turism intern. Cu toate acestea, în această clipă, ținând cont de riscurile legate de situația epidemiologică și măsurile luate de către autoritățile competente în contextul decretării stării de urgență în România, cei ce beneficiază de vouchere de vacanță practic nu au cum să le folosească.
Ministerul susține că prelungirea valabilității voucherelor de vacanță reprezintă un demers care survine în spijinul industriei turismului, dar și a turiștilor. Așadar, odată cu adoptarea acestui act normativ, cei ce au beneficiat de vouchere de vacanță în urmă cu un an, emise în perioada martie 2019-decembrie 2019, le vor putea folosi până pe data de 31 mai 2021. De asemenea, emiterea voucherelor de vacanță pentru anul în curs se va realiza doar pe suport electronic. Această măsură a fost luată pentru binele beneficiarilor, dar și în urma solicitărilor unităților emitente.
În plus, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri susțin că vor menține deschis dialogul și permanent cu reprezentanții asociațiilor profesionale și patronale din turism,„în vederea indentificării de soluții care ar putea veni în sprijinul acestui sector puternic afectat de criza generată de noul coronavirus”.
Sursa: Financiarul.ro.