Publicitate
Publicitate

Revolutie totala la Premiile Oscar. Inteligenta artificiala este interzisa oficial din 2027

Premiile Oscar

Academia Americană de Film a anunțat o serie de modificări radicale ale regulamentului pentru Premiile Oscar, cu aplicare directă asupra utilizării inteligenței artificiale și a categoriilor de actorie. Principala noutate este blocarea accesului softurilor în competiția pentru cele mai prestigioase trofee din cinematografie. Noile reguli vor intra în vigoare începând cu ediția din martie 2027.

Inteligența artificială, scoasă din joc

Ce s-a întâmplat în pauza publicitară de la premiile Oscar

Decizia Academiei este una tranșantă și vizează protejarea muncii artiștilor în fața noilor tehnologii. Pe bune, cum ar putea un algoritm să concureze cu Un actor în carne și oase? Instituția a clarificat că scenariile din competiție trebuie să fie în mod obligatoriu scrise de „autori umani”.

Iar performanțele generate pe calculator sunt excluse din start de la premiile individuale. Academia a precizat că doar interpretările „realizate demonstrabil de actori umani” sunt eligibile la categoriile de actorie. roboții nu vor lua Oscar.

Sam Smith s-a logodit in secret la Met Gala. Detaliul dintr-o fotografie a spus totul
RecomandariSam Smith s-a logodit in secret la Met Gala. Detaliul dintr-o fotografie a spus totul

Mai multe nominalizări pentru același actor

Revoluție totală în construcții. Polistirenul dispare și este înlocuit cu un deșeu banal

O altă premieră absolută schimbă fundamental cursa pentru statuete. Un actor va putea primi mai multe nominalizări în aceeași categorie, la aceeași ediție, fie că vorbim de rol principal sau secundar. Până acum, regulamentul era extrem de rigid și permitea eligibilitatea doar pentru cea mai bine clasată performanță a unui star, eliminând automat celelalte nominalizări.

Numai că situația se schimbă radical. Dacă un actor are mai multe interpretări care se află în topul voturilor membrilor Academiei, el le păstrează pe toate, relatează Jurnalulnational. V-ați gândit vreodată că un singur om ar putea concura practic împotriva lui însuși pentru cel mai bun rol?

Reguli noi pentru filmele internaționale

Ruptură totală în Guvern. Ce se întâmplă chiar acum la Palatul Cotroceni

Și la categoria film internațional lucrurile se schimbă. Statul de proveniență pierde monopolul nominalizării, o regulă care deschide uși pentru mult mai multe producții valoroase. Concret, filmele devin eligibile nu doar prin selecția oficială a unei țări, ci și dacă au câștigat premii majore la festivaluri internaționale de prestigiu (precum cele de la Cannes, Berlin, Veneția, Sundance, Toronto sau Busan).

Adevarul despre plecarea lui Gorka Marquez dupa 10 ani. Reactia furioasa a Gemmei Atkinson
RecomandariAdevarul despre plecarea lui Gorka Marquez dupa 10 ani. Reactia furioasa a Gemmei Atkinson

Mai mult, filmul nominalizat va fi creditat direct, nu doar statul de proveniență. Iar regizorul va fi cel care va primi statueta în numele întregii echipe creative.

Schimbările sunt majore.

Pachetul de modificări anunțat mai include și o serie de ajustări tehnice, cum ar fi extinderea numărului de statuete în categoria casting sau reguli mai stricte pentru vot în categoriile de machiaj și efecte vizuale. Pentru cinefilii de rând, aceste decizii garantează că filmele pe care dau banii rămân un produs sută la sută al creației umane. Spectatorii vor avea siguranța că emoția de pe ecran aparține unui om, nu unui program de inteligență artificială.

Surpriza uriasa la 72 de ani. John Travolta a luat o decizie care schimba totul
RecomandariSurpriza uriasa la 72 de ani. John Travolta a luat o decizie care schimba totul