Un joc pe calculator,devenit viral, îi învaţă pe copii distanţarea socială

0

Pentru a ajuta copiii să înţeleagă cum distanţarea socială poate salva vieţi în timpul pandemiei de coronavirus, un profesor universitar din Marea Britanie a lansat un joc pe calculator numit “Poţi salva lumea?” (‘Can You Save the World?’) , informează Fundaţia Thomson Reuters.

După ce a făcut o plimbare în timpul izolării în Marea Britanie, în timp ce evita pietonii şi bicicliştii, a realizat că “se simte ca într-un joc pe calculator”, Richard Wiseman a spus că a venit cu ideea pentru ceea ce se crede că este primul joc pe calculator pe tema COVID-19 din lume,  în timp ce evita pietonii şi bicicliştii.

Profesor de psihologie la Universitatea din Hertfordshire (sud-estul Angliei), Richard Wiseman  a declarat că cercetările au arătat că jocurile care încurajează un comportament social pozitiv pot influenţa acţiunile oamenilor în lumea reală.

“Este o modalitate amuzantă de a răspândi un mesaj înfricoşător”, a spus Wiseman, care a creat jocul, devenit deja viral, împreună cu designerul Martin Jacob. “Există destul de multe studii care arată că dacă îi faci pe oameni – în special pe copii – să se comporte în anumite moduri în jocurile video, acest lucru le va influenţa şi viaţa reală”.

Pe măsură ce ţările ies din izolare, creatorii, care lucrează acum la dezvoltarea unei aplicaţii, spun că guvernele, şcolile şi autorităţile din domeniul sănătăţii ar putea folosi jocul pentru a încuraja distanţarea socială – o măsură cheie pentru a menţine virusul sub control.

“Mi se pare probabil mai eficient decât unele dintre anunţurile îngrijorătoare pe care le primim, deoarece acestea nu sunt conştientizate, în special în cazul copiilor”, a declarat Wiseman.

Pe parcursul  jocului, jucătorii controlează un avatar pe o stradă din ce în ce mai aglomerată şi “salvează vieţi” atunci când evită pietonii, bicicliştii şi oamenii care strănută – toţi fiind înconjuraţi de zone interzise. De asemenea, pot colecta măşti şi le pot oferi medicilor, pentru ca aceştia să poată salva mai multe vieţi.

Principalul scop este de a salva cât mai multe vieţi. Pe măsură ce jocul progresează, scorul începe să devină din ce în ce mai mare pentru a demonstra că, dacă te protejezi, atunci îi protejezi şi pe ceilalţi.

Membru al Inner Magic Circle din Marea Britanie (organizaţie a celor mai buni magicieni), Wiseman, a declarat că aproximativ 15.000 de oameni au jucat jocul de la lansarea sa, în urmă cu o săptămână. Deşi a fost conceput pentru copii, chiar şi adulţii îl joacă şi postează imagini pe Twitter.

“A devenit viral. Este ca şi cum oamenii se regăsesc în el”, a declarat Wiseman. “Este o modalitate de a vorbi despre aceste lucruri cu copiii, fără ca aceasta să fie una pesimistă”.

Totodata, jocul are nuanţe umoristice: jucătorii pot aduna provizii, inclusiv suluri de hârtie igienică, care aproape nu se mai găsea pe rafturi la începutul izolării, atunci când clienţii magazinelor cumpărau tot ceea ce le ieşea în cale.

“Dacă ai norocul să dai peste un sul de hârtie igienică, atunci te vei deplasa în joc cu o viteză mult mai mare”, a declarat Wiseman. “Sulurile de hârtie igienică sunt extrem de rare – exact ca în viaţa reală”.

Dar, atunci cand jucătorul se loveşte de un om, va pierde din puncte. Dacă se ciocneşte de prea multe ori, atunci va fi “trimis în carantină”, iar jocul se termină.

Iar cel mai mare scor posibil este de 7 miliarde de vieţi salvate – numărul aproximativ al populaţiei la nivel mondial.

Punctajul maxim de până acum este de 2 miliarde, dar Wiseman mărturiseşte că el mai are mult până acolo.
“Scorul meu este de aproximativ 1000 – nu mă pricep deloc la jocul creat de mine”.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și