A început procesul de colectare a plasmei

0

Procesul de colectare a plasmei pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus a demarat marţi dimineaţă, când au avut loc primele trei recoltări de plasmă de la donatori vindecaţi de COVID-19, în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, informează Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, plasma va fi testată şi, după calificarea biologică, va fi pusă la dispoziţie spitalelor.

Plasma de la donator vindecat COVID-19 (PPC-DV-COVID-19) se va administra doar pacienţilor critici infectaţi confirmaţi cu COVID-19, cu vârsta de cel puţin 18 ani, care îndeplinesc următoarele criterii: se află într-o secţie de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor COVID-19 şi avizat de Comisia de ATI, prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare, în ciuda tratamentului administrat, sunt ventilaţi mecanic de mai puţin de 10 zile sau în pragul intubaţiei şi ventilaţiei mecanice.

MS a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.

Documentul stabileşte modul de colectare, testare, prelucrare, stocare şi distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul transfuziei sanguine şi ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distribuţia şi utilizarea monitorizata a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.

În prezent, sunt trei aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus donate Ministerului Sănătăţii, în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

Potrivit MS, pacienţii vindecaţi cu COVID 19 vor fi contactaţi, cu respectarea regulilor naţionale şi ale UE, sau pot contacta centrele de transfuzie sanguină în vederea donării de plasmă.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata