Radu Tudorache
A sancţionat două companii de pază
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 449.529 lei (94.240 euro) companiile Safety Securty SRL şi Spartan Pază şi Protecţie SRL pentru trucarea unei licitaţii organizate de...
Dublarea alocaţiilor copiilor? Nu se poate peste noapte!
Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte, deoarece nu sunt fonduri prevăzute în buget, astfel că cel mai probabil măsura va putea...
Realizarea unui bazin de înot acoperit în centrul municipiului Târgu Jiu
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunţat, marţi, că ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a semnat finanţarea pentru realizarea unui bazin de înot acoperit în...
Amendaţi de Protecţia Consumatorilor pentru prejudicierea clienţilor
Comercianţii de lemne pentru foc de la marginea municipiului Constanţa sunt verificaţi de Protecţia Consumatorilor începând cu această săptămână, până în prezent efectuându-se controale la...
Primarii aveau posibilitatea să construiască toalete în şcoli, aveau fonduri; nu au făcut-o
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, s-a arătat „indignată” de atitudinea unor primari care nu au accesat fonduri pentru construcţia de toalete în grădiniţe şi şcoli, observaţie...
Comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice
Veniturile din sectorul de comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate au crescut cu aproximativ 15% în 2018 faţă de anul precedent, potrivit...
Vom schimba convenţiile dintre CNPP şi bănci
Convenţiile dintre Casa Naţională de Pensii Publice şi bănci vor fi schimbate, astfel încât banii să ajungă cât mai devreme la pensionari, a anunţat marţi,...
Este în creştere cu 1,9%numarul beneficiarilor de pensii de serviciu
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă...
De ce importă România peste 1.700 de MW de electricitate
România importă marţi dimineaţa peste 1.700 de MW de energie electrică, în condiţiile în care consumul naţional depăşeşte 9.000 de MW, potrivit datelor Transelectrica, analizate...
Consumul si productia de energie
Producţia de energie a scăzut în primele 11 luni ale acestui an cu 7,9%, o evoluţie în declin semnificativ consemnând şi exportul de energie electrică,...