Bode:Toţi cei implicaţi în realizarea metroului din Drumul Taberei s-au angajat că în iunie va fi dat în exploatare

0

Toţi cei implicaţi în realizarea magistralei 5 de metrou s-au angajat că în vara acestui an, în iunie, acest obiectiv va fi dat în exploatare, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Magistrala M5 din Drumul Taberei, am fost acolo cu domnul prim-ministru şi am primit toate asigurările din partea celor care lucrează la structură şi care în aprilie trebuie să finalizeze lucrările, din partea celor care au contractat partea de semnalizări şi s-au angajat că în şase săptămâni finalizează partea de semnalizare, din partea celor care lucrează la finisaje, toţi cei care sunt implicaţi în realizare obiectivului, în frunte cu noul manager general (Mariana Miclăuş n.r), prima femeie director general la metrou, toţi s-au angajat că în vara anului 2020, în iunie 2020, acest obiectiv este dat în exploatare. (…) Noi o să stăm acolo să-i sprijinim”, a explicat Bode la Digi 24.

El a reamintit că la finele anului Guvernul a plătit 180 milioane lei datoria către firma ce asigură mentenanţa şi către antreprenor, iar metroul a putut circula şi de la 1 ianuarie 2020.

„La sfârşitul anului multă lume s-a agitat că la 1 ianuarie nu va circula metroul în Bucureşti, pentru că aveam o datorie veche de plătit către o companie care asigura mentenanţa acolo. Nu era plătită. Am plătit-o noi în 30 decembrie. De asemenea, aveam o revendicare, un claim, către antreprenor, care de asemenea nu era plătit şi care ne putea bloca conturile. În luna decembrie, la sfârşit, Guvernul României a făcut un efort extraordinar şi a plătit aproape 180 milioane lei datoria către furnizorul de mentenanţă, respectiv către antreprenor şi iată că metroul a circulat de la 1 ianuarie”, a spus ministrul Transporturilor.

În ceea ce priveşte metroul spre Otopeni, Magistrala M6, Bode a subliniat că până la staţia Tokio (Băneasa) acesta este finanţat din fonduri europene şi de la Băneasa la Otopeni dintr-un grant japonez şi că au fost alocaţi şi anul acesta bani în buget pentru exproprieri.

„Suntem în procedură. Am alocat buget şi în acest an pentru partea de exproprieri. Eu cred şi în acest obiectiv, cred în transportul cu metroul. Noi trebuie să ne mutăm transportul în subteran dacă vrem să mai putem respira la suprafaţă”, a punctat şeful de la Transporturi.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata