Bursa de la Bucureşti a început în creşte

0

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor se cifra la peste 13,6 milioane de lei (2,83 milioane de euro) la 30 de minute de la debutul acesteia.

BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o apreciere de 4,49%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, câştiga 4,45%. Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna un avans de 4,01%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, creştea cu 4,17%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a deschis în creştere cu 4,33%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în urcare cu 3,72%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Rompetrol Rafinare (+10,13%), Cemacon (+9,43%) şi MedLife (+6,61%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Sinteza (-10,49%), Ropharma (-5,76%) şi Zentiva (-5,52%).

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata