Principalele burse europene înregistrau marţi dimineaţa creşteri solide, după ce Rezerva Federală americană a dezvăluit un program fără precedent de achiziţii de obligaţiuni pentru a susţine economia americană şi a limita consecinţele economice ale coronavirusului, transmite Reuters.
În jurul orei 8:02 GMT, indicele bursier pan-european STOXX 600 index era în creştere cu 3% în condiţiile în care indicele DAX al bursei de la Frankfurt înregistra un avans de 5,91%, indicele CAC al bursei de a Paris a deschis şedinţa în creştere cu 4,43% iar bursa de la Londra era în creştere cu 3,61%.
Acţiunile companiilor miniere, ale companiilor de asigurări şi titlurile firmelor de petrol şi gaze au fost printre principalii câştigători înregistrând creşteri cuprinse între 5% şi 6%.
Acţiunile companiei franceze Biomérieux au înregistrat un salt de 30% după ce compania medicală a obţinut aprobarea Agenţiei de reglementare din SUA pentru un produs al său destinat efectuării de teste pentru coronavirus.
Anterior, bursele din Asia şi-au revenit şi ele, indicele Nikkei al bursei de la Tokyo încheind şedinţa în creştere cu 7,13%, adică un avans de 1.204,57 puncte. Indicele Kospi al bursei sud-coreene a înregistrat un salt de 8,6%, alimentat de optimismul provocat de pachetul guvernamental de sprijinire precum şi de măsurile de stimulare adoptate peste hotare. În China, indicele Hang Seng al bursei de la Hong Kong a crescut cu 4,49%, în timp ce bursa de la Shanghai a încheiat şedinţa în creştere cu 2,34%, iar cea de la Shenzhen un salt de 2,37%.
Pieţele aşteaptă publicarea datelor sondajelor privind activitatea economică în zona euro pentru eventuale semnale cu privire la pagubele provocate economiei de pandemia de coronavirus, în condiţiile în care analiştii de la JPMorgan prognozează o cădere de 24% în ritm anual a PIB-ului Europei în al doilea trimestru.
Sursa: Financiarul.ro.