BCE este pregătită să adopte, dacă va fi necesar, ”măsuri adecvate şi ţintite” pentru a ajută economia să facă faţă efectelor negative ale epidemiei de coronavirus (Covid-19), a dat asigurări Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene, transmit Reuters şi AP.
Oficialul BCE se alătură astfel angajamentelor omologilor săi din SUA, Japonia şi Marea Britanie, care au indicat că ar putea urmă decizii de politică monetară pentru atenuarea efectelor răspândirii epidemiei. Luni, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială (BM) au anunţat că sunt pregătite să ajute statele membre să rezolve dificultăţile economice provocate de Covid-19, inclusiv prin finanţare de urgenţă.
În cazul extinderii rapide a economiei pe plan global, guvernele şi băncile centrale sunt sub presiune să sprijine creşterea economică, afectată de restricţiile de călătorie, slăbirea cererii, întreruperi ale lanţurilor de aprovizionare şi turbulenţele de pe pieţele financiare.
„Suntem pregătiţi să adoptăm, dacă va fi necesar, măsuri adecvate şi ţintite, proporţionale cu riscurile. Epidemia se dezvoltă rapid, ceea ce provoacă riscuri la adresa perspectivelor economiei şi a funcţionării pieţelor financiare”, a afirmat, luni, Christine Lagarde.
Printre instrumentele pe care le are la dispoziţie BCE pentru a sprijini economia se află creditele ieftine pentru firme, injectarea de lichidităţi suplimentare şi mai multe achiziţii de obligaţiuni.
În anul 2019, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis că rată dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv 0,50%. Analiştii se aşteaptă că până la finalul anului BCE să reducă cu încă zece puncte de bază ratele dobânzilor.
Deşi este posibilă o reducere a ratei dobânzii, analiştii estimează că o astfel de decizie ar avea doar rolul de a semnala determinarea BCE de a furniza măsuri de stimulare a economiei.
Iar viitoarea reuniune de politică monetară a BCE este programată în 12 martie.
Sursa: Financiarul.ro.