Premierul Florin Cîţu a declarat că în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să se regăsească programe de susţinere a IMM-urilor, adăugând că va avea grijă să fie alocate sume pentru acest sector.
„Am prelungit măsurile de succes – IMM Invest şi apare un hibrid, un frate mai mic, Agro Invest, pentru sectorul agricol, un fel de IMM Invest pentru agricultură. Bineînţeles, programul a fost îmbunătăţit. Vom vedea anul acesta cât va putea merge, până când vom putea merge, dar vă spun că vor fi şi alte programe care să susţină IMM-urile şi aici este rolul PNRR. În PNRR trebuie să fie programe care să susţină acest sector şi voi avea grijă ca să fie sume alocate în PNRR. IMM Invest, am spus deja, merge mai departe”, a explicat Cîţu, la o dezbatere organizată de Consiliul Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Premierul a precizat că programul privind Măsura 3 pentru IMM-uri ar urma să sufere modificări pentru a fi îmbunătăţit, adăugând că o soluţie pe termen scurt ar putea fi eliminarea proiectelor care sunt legate de imobiliar.
„Celelalte programe, cele trei, şi, în special, Măsura 3, unde au fost câteva probleme, cred că aici a fost o interpretare mai largă a ceea ce noi am spus în acea măsură. Când am vorbit de spaţii de producţie, nu se gândea nimeni la imobiliare, asta e interpretarea noastră. (…) E posibil ca o soluţie, pe care să o avem pe termen scurt, este să eliminăm acele proiecte din Măsura 3 care sunt legate de imobiliar şi să putem să mergem mai departe. Este o discuţie pe care o să am cu ministrul Economiei. Ar fi păcat să nu mergem cu această măsură mai departe şi, repet, toată problema a apărut la modul (…) în care a fost interpretată ordonanţa de urgenţă. Noi vorbeam de spaţii de producţie, dar producţie, e adevărat, are un sens mai larg, depinde cine îl interpretează şi cum îl interpretează. Deci, acolo, încercăm să găsim o soluţie cât mai rapid ca să meargă programul. Plăţile pentru toate celelalte vor începe în momentul în care va fi aprobat bugetul. Sper ca săptămâna viitoare să fie aprobat bugetul şi vom reveni la normal cu celelalte plăţi”, a afirmat Florin Cîţu.
În contextul dezvoltării economiei, şeful Executivului a menţionat, totodată, că se caută soluţii şi pentru programul de susţinere a exporturilor româneşti, gestionat de Ministerul Economiei, una dintre variante fiind alocarea unor credite de angajament.
„Programul de export, am văzut discuţii în spaţiul public. Aici o să vorbesc cu ministrul Economiei să vedem cum găsim o soluţie. Este posibil să fie alocate, poate, credite de angajament în prima fază, până în vară. Dacă vor exista astfel de proiecte, ele vor putea fi contractate şi apoi finanţate, dar vom umbla şi la filtru. Poate că la modul în care au fost făcute aceste târguri, expoziţii, trebuie puţin modificat filtrul, să ne asigurăm că sunt targhetate şi că banii nu sunt cheltuiţi degeaba. Vrem să susţinem antreprenoriatul român să meargă să exporte, dar noi să ne asigurăm că pentru asta sunt folosiţi banii”, a indicat Cîţu.
Sursa: News24.ro.