Realităţile actuale ale economiei româneşti vor fi discutate marţi într-o nouă ediţie a
conferinţei cu subiect axat pe macroeconomie şi overview bancar, european şi naţional: „România, Încotro? Economia României”.
Principalele discuţii în cadrul conferinţei vor fi despre economia la final de ciclu, piaţa de capital şi anticipaţii 2020, despre principalele tendinţe macroeconomice interne şi internaţionale şi impactul lor asupra evoluţiei economiei româneşti, dar şi despre realităţile antreprenoriale, impactul economic, social şi teritorial al migraţiei, despre muncă şi provocările la nivel de management al unei organizaţii cât şi despre revoluţia digitală şi tehnologiile care definesc ecosistemul financiar şi care au adus deja viitorul în prezent.
„Evoluţia economiei României este determinată nu doar de politicile naţionale aplicate în vederea folosirii resurselor de care dispunem ci şi de ceea ce se întâmplă dincolo de graniţele noastre – în Uniunea Europeană, în Statele Unite ale Americii sau undeva în ţările Asiei. În anumite momente chiar, forţa acestor influenţe exterioare este atât de mare încât poate schimba, în bine sau în rău, destinul unei naţiuni. Este posibil să trăim chiar acum un asemenea moment de răscruce şi trebuie să facem efortul de a încerca să îl înţelegem cât mai bine. La 13 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, mediul de afaceri nu a învăţat încă
ce să ceară de la clasa politică (investiţii în infrastructură, educaţie, sănătate, cercetare-dezvoltare) şi ce să nu ceară (reduceri de impozite)”, susţin organizatorii conferinţei Oxygen Events.
Astfel, Valentin Lazea, economist şef Banca Naţională, Andrei Rădulescu, economist şef Banca Transilvania, Florin Dănescu, preşedinte executiv Asociaţia Română a Băncilor, Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA Society România, Daniela Şerban, preşedinte ARIR şi Cristian Păun, prodecan ASE, vor analiza diversele aspecte ale economiei româneşti la final de ciclu, vor discuta despre principala vulnerabilitate a României cât şi despre anticipaţii pentru 2020.
„Trebuie să încercăm să ne pregătim pentru perioada de recesiune/stagnare mai bine decât am făcut-o la precedenta criză. Să învăţăm din acele greşeli şi, ce e cel mai important, să nu le uităm căci dintr-un instinct de conservare avem adesea tendinţa să uităm repede lucrurile neplăcute din viaţa noastră”, spune Cristian Păun, prodecan ASE.
La dezbateri vor mai participa: Dorin Bodea, Senior Consultant şi director general la Result Development, Alex Dascălu, Managing Director la Founder Institute, Bogdan Suditu de la Universtatea Bucureşti şi Sorin Faur, fondator Academia
de HR, etc.
Sursa: News24.ro.