Dan Armeanu (ASF): Pensiile private ale românilor sunt în siguranță și nu sunt afectate de volatilitățile conjuncturale ale piețelor financiare
Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private – domnul Dan Armeanu, a declarat:
„Economia mondială este influentata de pandemia COVID – 19, întreprinderile și-au redus producția ca efect al cererii diminuate de produse și servicii iar unele chiar s-au închis temporar. Această perturbare a bunului mers al economiei se reflectă și asupra piețelor financiare, acestea inregistrand scaderi semnificative, prețul instrumentelor financiare nefiind imuabil.
Cu toate acestea, sistemul de pensii private, în considerarea termenului lung de economisire și investire de 30-40 de ani, este cel mai puțin afectat, datorită unei diversificări echilibrate și prudente a investițiilor. În 3 – 4 decenii de acumulare și investire a contribuțiilor au loc episoade de volatilitate ridicată pe termen scurt, așa cum s-au consemnat în ultimii ani în august 2015, ianuarie 2016, iunie 2016, iunie 2017 și în decembrie 2018.
Printr-o politică de investiții conservatoare, cu investiții de peste 60% în titluri de stat, administratorii de fonduri de pensii private asigură respectarea cerințelor privind securitatea, calitatea și profitabilitatea activelor. Politica de investiții are în vedere totodată și diversificarea portofoliilor fondurilor de pensii private, rezultată din investirea într-un mix de instrumente financiare precum: acțiuni, obligațiuni corporative, obligațiuni supranaționale, depozite și investiții în fonduri mutuale, astfel încât să se diminueze riscul de piață aferent unei clase de active, într-un anumit moment, în care se înregistrează fluctuații ale prețului activelor financiare.
În ciuda acestor episoade temporare de volatilitate, activele totale ale fondurilor de pensii private au crescut de la an la an. Variațiile mai ample în anumite perioade ale prețului activelor financiare deținute de fondurilor de pensii private sunt conjuncturale și nu afectează valoarea pensiilor, acestea fiind rezultatul investițiilor pe termen lung. În pofida fluctuațiilor prețului anumitor instrumente financiare în diferite momente în timp, valoarea activelor fondurilor de pensii administrate privat s-a menținut la un nivel peste valoarea garantată.
Pensiile private sunt garantate la nivelul contribuțiilor nete ale participanților, legislația care stă la baza sistemului de pensii private prevăzând în acest scop constituirea de provizioane tehnice din resursele proprii ale administratorilor.
Mai mult, România are unul dintre cele mai moderne sisteme de pensii private de tip contribuții definite și totodată unul dintre cele mai puternice modele de siguranță. Nu mai puțin de zece elemente de siguranță contribuie la soliditatea și siguranța Pilonului II de pensii în beneficiul celor peste 7 milioane de participanți, dintre care menționăm: rata minimă de rentabilitate, garantarea contribuțiilor nete, separarea activelor fondului de cele ale administratorului, supravegherea prudențială și Fondul de Garantare”.
Sursa: Financiarul.ro.