Economia globală va reveni la nivelul anterior pandemiei până la începutul lui 2022

0

În raportul PwC Global Economic Watch 2021 se arată că economia globală va consemna un avans de aproximativ 5% în acest an şi că va fi cea mai rapidă rată de creştere înregistrată în secolul 21, urmând să revină la nivelul dinainte de pandemie până la finalul anului curent sau, cel târziu, până la începutul anului viitor.

Însă, această revenire va fi inegală între ţări, sectoare economice şi venituri personale şi va depinde de reuşita campaniilor de vaccinare, precum şi de condiţiile fiscale, monetare şi financiare ale fiecărui stat în parte.

„Previziunile optimiste la nivel global dau încredere că recuperarea pierderilor suferite în ultimul an se va face mai rapid decât se credea la începutul pandemiei. România urmează tendinţa globală, având în vedere că estimările Comisiei Naţionale de Prognoză indică o creştere de 4,5% în acest an, după declinul de 4,2% din 2020. Sunt veşti bune pentru mediul de afaceri care va avea nevoie, totuşi, în continuare de sprijinul guvernamental. Pe măsură ce pandemia va fi controlată prin vaccinare, ar fi bine ca guvernul să ia măsuri pentru o creştere durabilă, cu accent pe investiţii şi crearea de locuri de muncă. La rândul lor, companiile trebuie să se concentreze pe strategii de dezvoltare şi investiţii, inclusiv în forţa de muncă, pentru a face faţă atât problemelor cauzate de pandemie, cât şi schimbărilor de durată pe care aceasta le-a impus deja în economie şi în societate”, a spus Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

În momentul de faţă,  economia Chinei este deja mai mare decât înainte de pandemie, dar alte economii avansate, în special cele puternic bazate pe servicii, precum cele din Marea Britanie, Franţa şi Spania, sau cele axate pe exportul de bunuri de capital, precum Germania şi Japonia, au o probabilitate mai mică de a reveni la nivelurile anterioare crizei, până la sfârşitul anului 2021.

În contextul creşterii, previziunile avertizează că următoarele trei până la şase luni vor continua să aibă multe provocări, în special pentru ţările din emisfera nordică care trec prin lunile de iarnă şi ar putea fi forţate să impună blocaje parţiale sau totale ale economiei, aplicate în prezent în Germania şi Marea Britanie. Astfel, aceste economii s-ar putea contracta în primul trimestru şi ar putea reveni pe creştere probabil în a doua jumătate a anului, când este de aşteptat ca cel puţin două treimi din populaţia lor să fie vaccinată.

Se estimează astfel că în economii precum Marea Britanie, Franţa, Spania şi Germania se preconizează că nivelurile de producţie încă scăzute vor duce la creşterea ratelor şomajului, majoritatea locurilor de muncă afectate fiind cele din partea de jos a distribuţiei câştigurilor, agravând astfel inegalităţile de venituri.

Din punctul de vedere al raportului PwC, se arată că, în 2021, un accent important se va pune pe mediu, investiţii semnificative şi schimbări de politici legate de Acordul climatic de la Paris fiind aşteptate în principalele blocuri comerciale, inclusiv SUA, China şi Uniunea Europeană.

„În acest context, valoarea emisiunilor globale de obligaţiuni verzi ar putea depăşi pentru prima dată 500 de miliarde de dolari, având în vedere creşterea apetitului investitorilor pentru fondurile de mediu, social şi de guvernanţă (ESG). Fondurile destinate ESG ar putea ajunge astfel la o pondere de până la 57% din totalul fondurilor mutuale europene, până în 2025. Obligaţiunile verzi sunt utilizate pentru finanţarea directă a proiectelor de mediu şi reprezintă în prezent mai puţin de 5% din piaţa mondială de venituri fixe”, se mai arată în documentul citat.

Din estimările consultanţilor, preţul mediu anual al petrolului va rămâne sub 60 dolari pe baril, dar probabil va creşte în a doua jumătate a anului. De asemenea, Italia ar putea reveni în clubul ţărilor cu PIB de peste 2.000 de miliarde de dolari.

În altă ordine de idei,  raportul analizează şi şansele ţărilor la Euro 2021. Astfel, dacă în ediţia anterioară Olanda era creditată cu cele mai mari şanse să câştige campionatul Euro 2020, care din cauza pandemiei a fost amânat pentru 2021, între timp, forma echipei olandeze a scăzut şi Franţa are acum cele mai mari şanse să câştige.

Aşadar, PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata