Harghita: Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc suspendă vizitele, pe fondul înmulțirii cazurilor de gripă

0

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc suspendă vizitele aparţinătorilor pacienţilor, pe fondul înmulţirii cazurilor de gripă, a anunţat unitatea medicală.

„Pentru protejarea pacienţilor şi a personalului angajat, având în vedere faptul că suntem în plin sezon gripal şi numărul cazurilor de gripă este în creştere atât la nivel judeţean cât şi naţional, suprapus peste situaţia globală privind infecţia cu coronavirusul 2019-nCoV, Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc suspendă vizita aparţinătorilor pe secţiile spitalului începând din 30 ianuarie 2020. În cazul în care accesul vizitatorului este absolut necesar, se vor aplica măsurile de protecţie corespunzătoare, de exemplu purtarea măştii de protecţie, realizarea igienei mâinilor”, se arată într-un comunicat de presă.

Conducerea spitalului solicită pacienţilor şi aparţinătorilor înţelegere faţă de această situaţie.

„Luarea acestei măsuri este indispensabilă pentru protecţia pacienţilor noştri, pentru cei cu afecţiuni grave prezintă un risc major infectarea cu virusul gripal. Trebuie să avem în vedere acest lucru”, a declarat dr. Konrád Judit, managerul spitalului, citată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, la secţia de Boli Infecţioase a spitalului sunt trataţi, în prezent, 13 pacienţi infectaţi cu virusul gripal, trei cazuri au fost confirmate în laborator, iar în celelalte cazuri s-au folosit testele rapide pentru confirmarea virusului.

Cei mai mulţi pacienţi sunt copii, dar în majoritatea cazurilor îmbolnăvirile nu sunt grave.

Sursa: News24.ro.

Citește și