Icoane din colecţia familiei primului decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi

0

Mai multe icoane din colecţia familiei ieşene Sculy Logotheti, au fost vândute la suma totală de 30.300 de euro la licitaţia unei colecţii de icoane, al cărei exponent principal a fost chirurgul Leon Sculy, primul decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi, organizată   marţi seara, de Artmark online.

Cele 18 icoane din colecţia familiei ieşene scoase la vânzare au fost cumpărate, iar cel mai bine vândut lot din această colecţie a fost icoana pe glajă „Iisus Hristos Împărat şi Mare Arhiereu” de atelier transilvănean (Şcheii Braşovului), din anul 1802, la 5.000 de euro.

Au mai fost adjudecate şi celelalte loturi din această colecţie – icoanele pe sticlă „Judecata de Apoi”, la 4.500 de euro, „Învierea Domnului şi 12 scene” cu ramă pictată, la 2.500 de euro, „Buna Vestire”, la 900 de euro, icoanele pe glajă „Sfântul Haralambie pe tron legând ciuma”, la 2.000 de euro, „Învierea Domnului” cu ramă pictată, la 1.800 de euro, „Maica Domnului cu Pruncul – Împărăteasă”, „Încoronarea Maicii Domnului”, „Iisus cu viţă de vie” şi „Înălţarea la cer a Sfântului Prooroc Ilie şi scene din viaţa lui” cu rama pictată, fiecare la 1.600 de euro, „Iisus Hristos Împărat şi Mare Arhiereu” şi „Plângerea lui Iisus”, fiecare la 1.400 de euro, „Înălţarea la cer a Sfântului Prooroc Ilie”, la 1.200 de euro, „Încoronarea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicolae” cu rama pictată, fiecare la 900 de euro, „Sfântul Ioan Botezătorul cu capul său” şi „Maica Domnului cu Pruncul”, fiecare la 800 de euro, „Sfinţii Constantin şi Elena” cu ramă pictată, la 600 de euro. Toate aceste icoane sunt de secol al XIX-lea.

Dar cel mai bine vândut lot al licitaţiei a fost icoana pe lemn „Maica Domnului cu Pruncul (Hodighitria)”, din Ţara Românească, de şcoala grecească, din perioada Mihai Viteazul (sfârşitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea), la 10.000 de euro.

De asemenea, la sume ridicate au fost cumpărate icoanele pe lemn „Maica Domnului – Îmblânzirea inimilor împietrite” de şcoală rusească, (circa anul 1800), la 6.500 de euro şi „Învierea lui Lazăr” cu ramă sculptată, de şcoală grecească (sfârşitul secolului al XVII-lea), la 5.000 de euro.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata