În dezbatere publică, legea privind reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcţii

0

La rubrica Transparenţă decizională, legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) se află în consultare publică, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Astfel, Cseke Attila ministrul dezvoltării lucrărilor publice şi administraţiei, a decis elaborarea unui proiect de act normativ privind reforma instituţională a ISC, unitate subordonată MDLPA, prin desfiinţarea structurilor intermediare, regionale ale acestuia şi reducerea costurilor aferente.

„Aşa cum prevede legea, proiectul de act normativ va rămâne în dezbatere publică pentru următoarele 10 zile, timp în care toţi cei care consideră a fi necesare anumite observaţii le pot face şi le pot trimite la minister. Din analizarea activităţii ISC, se constată o suprapunere evidentă a atribuţiilor la nivel central, regional şi judeţean, de aceea este necesară o reformă instituţională privind eliminarea structurilor regionale. 19 atribuţii ale inspectorilor şefi regionali se regăsesc şi în atribuţiile inspectorilor şefi judeţeni, iar 29 de atribuţii ale şefilor de serviciu regionali se regăsesc şi la nivel judeţean pentru posturi de conducere. Totodată, registraturile acestor niveluri deservesc acelaşi scop. Întreaga structură arată o dublare a sarcinilor şi o ineficienţă a costurilor”, a spus Cseke Attilla, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata