Pakmaya donează 100.000 de lei Spitalului „Sf. Parascheva” din Iaşi pentru achiziţia de materiale medicale
Producătorul de drojdie Pakmaya donează suma de 100.000 de lei pentru dotarea cu măşti, combinezoane şi teste rapide a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES.
„Fabrica de drojdie Rompak Paşcani se alătură demersului public de susţinere a cadrelor medicale şi de dotare a spitalelor din România cu materiale absolut necesare în lupta cu noul coronavirus. Compania a donat suma de 100.000 de lei pentru achiziţionarea de măşti, combinezoane şi teste rapide, care vor ajunge la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi. Producătorul de drojdie a semnat un contract de sponsorizare cu Asociaţia Casa Share, din Iaşi, în valoare de 100.000 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru a cumpăra materialele sanitare atât de necesare pentru ca personalul medical să poată lupta eficient contra noului coronavirus”, notează sursa citată.
În acelaşi context al pandemiei de COVOD-19, oficialii companiei precizează că fabrica Pakmaya din Paşcani funcţionează la capacitate maximă în această perioadă, fiind luate toate măsurile necesare pentru ca sănătatea celor 200 de angajaţi să fie protejată.
„În vederea operării în bune condiţii, a evitării blocajelor activităţii economice şi a imposibilităţii livrării către unităţile de alimentaţie publică (hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate etc.), societatea noastră a implementat la nivelul unităţii de producţie măsurile necesare funcţionării în parametri normali, astfel încât să fie asigurată atât siguranţa şi sănătatea angajaţilor, cât şi a produselor fabricate, respectând cu stricteţe indicaţiile Ministerului Sănătăţii”, susţin reprezentanţii companiei.
Fabrica de drojdie Rompak SRL Paşcani face parte din Pak Group Turcia, unul dintre liderii mondiali în producţia de drojdie.
Rompak produce sub licenţă Pakmaya şi este singurul producător de drojdie de panificaţie din România. Fabrica de la Paşcani a fost deschisă în anul 1994.
Sursa: Financiarul.ro.