Popa(BNR): Anul acesta, principalul risc pentru economie, vine de pe partea de consolidare fiscală

0

Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii naţionale a Rpmăniei, a declarat că  riscul principal la adresa economiei româneşti, în acest an, constă în felul în care începerea consolidării fiscale va fi reflectată în bugetul de stat.

„Un factor important este asumarea începerii consolidării fiscale. Vedem un semnal pozitiv pentru sustenabilitatea macroeconomică a ţării, pentru cei ce ne finanţează datoria, dar şi pentru noi, pentru BNR, mă refer la ţinta de deficit anunţată, să spunem, în mediul public, de 7%. Combinat cu aceasta vedem formarea unui Guvern de coaliţie cu sprijin parlamentar solid, acest aspect favorizează începerea procesului de consolidare bugetară. Vedem un anumit commitment pentru reducerea deficitului, cred că asta este bine, s-a văzut şi în diminuarea primei de risc a ţării. (…) (Pentru anul curent, n.r.) în primul rând cred că riscul vine tot din partea fiscală – să nu ne ţinem de cuvânt. Eu mă aştept să fie o anumită seriozitate în ceea ce priveşte bugetul, să vedem datele apropiate de ce s-a anunţat, însă cred că de acolo ar veni un principal risc. Acest risc e conectat cu riscul venit din partea agenţiilor de rating, pentru că şi pentru ei deficitul e poate cel mai important factor şi amândouă se leagă de faptul că deficitul la noi este structural – deficitul a mers către cheltuieli mai degrabă permanente – salarii şi pensii – şi cu atât mai dificil este să reducem acest deficit, însă nu avem de ales”, a afirmat Cristian Popa, într-o conferinţă de specialitate.

Popa a arătat că, spre deosebire de ţările vest-europene, România are un deficit structural, deci un deficit mai greu de redus.

„Procesul de reducere a deficitului cred că este necesar, ne dorim să continue, vedem primii paşi în direcţia bună, însă trebuie să continuăm pe acest drum. Ştim că nu este uşor, vorbim de un deficit structural raportat la ce vedem în vestul Europei, unde deficitul a fost creat în general pentru măsuri de sprijin în contextul pandemic. Faţă de ei, România are mai degrabă un deficit structural, care este mai dificil de ajustat, este mai pregnant, să spunem”, a precizat Cristian Popa.

În contextul de dezvoltare, Popa  a apreciat că România va avea, în acest an, o creştere economică de între 3 şi 4%.

„Noi credem că economia va reveni la nivelul anului 2019 undeva în anul 2022, deci anul următor, pe la mijlocul sau după mijlocul anului. În ceea ce priveşte scenariile de creştere economică, noi suntem puţin mai optimişti, am vedea economia anul acesta undeva între 3 şi 4%. (…) Când vorbim de ce ne aşteptăm pentru anul în curs în general despre starea economiei, putem spune că ne aşteptăm la o revenire moderată anul acesta. Revenirea pare a fi lentă în general, aflată în continuare sub influenţa evoluţiei pandemice. 2022 credem că este anul în care vom vedea recuperarea pierderilor cauzate de pandemie, deci anul următor, cel puţin când ne referim la nivelul PIB real. Fiind o criză exogenă, deci venită de undeva din afara economiei, din planul sănătăţii, teoria ne spune că ar fi trebuit ca şi revenirea să fie rapidă, însă persistenţa situaţiei pandemice duce la o anumită endogenizare – cumva se cicatrizează aceste efecte negative asupra economiei, rămân cicatrici, nu mai e doar un şoc, ci un şoc care lasă urme, care are o anumită persistenţă. În ceea ce priveşte trimestrul IV (al anului trecut, n.r.), activitatea economică ar putea stagna, nu este de aşteptat să vedem o continuare a dinamicii din trimestrul III, când am văzut o revenire destul de puternică”, a menţionat Cristian Popa în conferinţa organizată de Ziarul Financiar.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata