Preţurile mondiale la alimente au continuat să crească în ianuarie

0

Pentru a opta lună consecutiv, indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în ianuarie, ajungând la cel mai ridicat nivel din iulie 2014, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

În acest sens FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În ianuarie, acest indice a crescut până la 113,3 puncte, de la o valoare de 108,6 puncte în decembrie (o cifră revizuită uşor în sus faţă de valoarea iniţială de 107,5 puncte).

Pentru anul 2020, recoltele de cereale pe plan global rămân în grafic pentru a atinge un nivel anual record, a informat FAO, avertizând asupra scăderii semnificative a stocurilor şi a cererii de import neaşteptat de mari din China.

La începutul anului 2021, preţurile la cereale au înregistrat o creştere cu 7,1%, după ce preţul porumbului pe pieţele internaţionale a urcat cu 11,2%, datorită achiziţiilor semnificative din China şi a producţiei mai scăzute în SUA.

Dar şi preţul grâului a urcat cu 6,8% în ianuarie, datorită cererii globale solide şi a majorării taxei la exporturile de grâu rusesc, anunţată de oficialii de la Moscova, a informat FAO.

În ianuarie, preţul zahărului a crescut cu 8,1%, iar preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 5,8%, la cel mai ridicat nivel din mai 2012, în urma producţiei mai scăzute de ulei de palmier în Indonezia şi Malaezia.

De asemenea, şi preţurile la lactate au urcat cu 1,6% în ianuarie, iar preţul cărnii cu 1%, în urma majorării importurilor de carne de pasăre din Brazilia, după ce gripa aviară a afectat exporturile din unele state europene.

Concret, conform noilor estimări ale FAO, producţia mondială de cereale în 2020 va fi de 2,744 miliarde tone, faţă de 2,742 miliarde tone cât estima anterior.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata