Surse: UE nu a reușit să retragă subvențiile acordate Airbus

0

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a constatat că Uniunea Europeană nu a reușit să retragă toate subvențiile acordate producătorului de aeronave Airbus, transmite Reuters care citează trei persoane familiarizate cu decizia OMC, va permite SUA să mențină tarife pe mărfuri europene.

Un nou raport de conformitate al OMC, ce urmează să fie publicat în cursul zilei de luni, a constatat că producția avionului Airbus A350 continuă să fie subvenționată ca urmare a împrumuturilor guvernamentale acordate anterior, au spus sursele.

Cu toate acestea, arbitrul comercial a redus prejudiciul considerat a fi fost cauzat rivalului american Boeing de subvenționarea unui alt avion Airbus, A380, au spus două dintre persoane. Asta ar putea duce teoretic la o scădere a plafonului de 7,5 miliarde de dolari pentru tarifele aplicate pe mărfurile UE pe care organismul comercial le-a permis Statelor Unite să le impună în cadrul litigiului. Recalcularea ar depinde de bunăvoința părților de a opri lupta legală.

Speța veche de 15 ani implică pretenții reciproce de miliarde de dolari. Ambele părți au subvenționat sub o formă sau alta producătorii lor de aeronave. Niciuna dintre părți nu a oferit comentarii.

Statele Unite au impus tarife vamale pe produse și mărfuri europene în octombrie, inclusiv avioane Airbus și produse care variază de la brânză la măsline și whisky, în urma unei decizii favorabile.

Plafonul de daune de 7,5 miliarde de dolari aprobat de OMC s-a bazat pe cantitatea de daune economice care se crede că a fost cauzată producătorului american Boeing ca urmare a sprijinului european acordat Airbus, sprijin ce a luat în principal forma unor împrumuturi guvernamentale pentru producția avioanelor A380 și A350.

OMC a anulat oficial încercările anterioare ale UE de a stopa majorarea tarifelor, iar Bruxelles-ul a adus noi argumente care să demonstreze că a respectat hotărârile anterioare, într-o a doua procedură de conformare oarecum rar întâlnită.

Raportul de luni va transmite verdictul OMC luând în considerare și aceste noi argumente, care se bazează parțial pe faptul că A380 – odată avionul de bază al producătorului european – se confruntă cu stoparea producției din cauza vânzărilor slabe, ceea ce înseamnă că orice prejudiciu comercial adus Boeing a fost de scurtă durată.

Două dintre persoanele familiarizate cu speța au spus că OMC a acceptat o parte din aceste argumente, luând decizia că A380, cel mai mare avion de linie din lume, nu mai provoacă pierderi de vânzări pentru Boeing deoarece Airbus nu o mai comercializează.

Cu toate acestea, OMC a decis că A380 va continua să afecteze cota potențială de piață a Boeing până la oprirea producției, care este programată pentru jumătatea anului 2021.

Dacă ar fi aplicată imediat, hotărârea înseamnă că Statele Unite ar putea reduce plafonul tarifelor la 5,5 miliarde dolari de la 7,5 miliarde dolari, au mai spus sursele.

În practică, chiar și o victorie parțială europeană pe acest front este puțin probabil să se traducă în tarife mai mici prea curând din cauza tehnicalităților legale și a procedurilor de apel.

În consecință, UE este de așteptat să se concentreze asupra perspectivei impunerii unor contra-tarife proprii pe fondul unei spețe similare ce implică subvenționarea producției Boeing de această dată, care ar putea fi decisă în primăvara anului viitor.
Totodată, UE va solicita elaborarea unui mecanism de rezoluție ce implică negocieri mai extinse pentru soluționarea spețelor privind sprijinul acordat industriei de aeronave.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata