7 milioane de lei în imobile destinate tinerilor din sistemele de protecţie specială

0

Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ va investi 7 milioane de lei pentru realizarea a şase locuinţe protejate şi două centre de zi, destinate tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie specială şi care vor fi integraţi în sistemul de protecţie a adultului cu dizabilităţi.

Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, a declarat, marţi, că noile imobile vor fi construite în comunele Taşca şi Doljeşti, iar investiţiile sunt suportate de la bugetul de stat, având cofinanţare din bugetul judeţului.

„Prin aceste proiecte reuşim să îi integrăm pe tinerii cu dizabilităţi în activităţi sociale, să le creăm un cadru adaptat nevoilor lor şi să reducem fenomenul de instituţionalizare. Au nevoie de sprijinul nostru, al celor din jur, pentru că viaţa lor nu este tocmai uşoară şi suntem datori moral să facem tot ce ţine de noi pentru a le fi mai bine. Sunt foarte interesat de creşterea nivelului vieţii persoanelor cu dizabilităţi şi îmi doresc să le asigurăm servicii de calitate specializate”, a declarat preşedintele CJ Neamţ.

Ionel Arsene a adăugat că, în ultimii ani, CJ Neamţ a înfiinţat, în toate zonele judeţului, astfel de locuinţe protejate şi centre de zi.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata