Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 242 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 670 de focare (dintre care 12 focare în exploataţii comerciale şi 4 focare în exploataţii de tip A).
Conform Autorităţii Naţionale, Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, numărul focarelor active se află în scădere faţă de precedenta actualizare a situaţiei.
În alte 10 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 542.459 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.412 de cazuri la mistreţi.
Focare active se găsesc în: judeţul Satu-Mare – 169 de cazuri la mistreţi, judeţul Bihor – 4 focare în gospodăriile populaţiei şi 222 de cazuri la mistreţi; judeţul Sălaj – 2 focare în gospodăriile populaţiei şi 48 de cazuri la mistreţi; judeţul Tulcea – 4 focare în gospodăriile populaţiei şi 178 de cazuri la mistreţi; judeţul Brăila – 16 focare şi 24 de cazuri la mistreţi; judeţul Constanţa – 2 focare în gospodăria populaţiei şi 36 de cazuri la mistreţi; judeţul Ialomiţa – 17 focare în gospodăriile populaţiei şi 166 de cazuri la mistreţi; judeţul Galaţi – 4 focare în gospodăriile populaţiei şi 42 de cazuri la mistreţi; judeţul Ilfov – 7 focare (dintre care un focar într-o exploataţie comercială) şi 163 de cazuri la mistreţi; judeţul Călăraşi – un focar într-o exploataţie comercială şi 119 cazuri la mistreţi; judeţul Buzău – 5 focare în gospodăriile populaţiei şi 26 de cazuri la mistreţi; judeţul Giurgiu – 200 de focare (dintre care 5 focare exploataţii comerciale şi 3 focare în exploataţii de tip A) şi 301 de cazuri la mistreţi şi judeţul Teleorman – 194 de focare în gospodăriile populaţiei şi 537 de cazuri la mistreţi.
De asemenea, focare active se mai află în judeţul Argeş – 3 focare (dintre care 2 focare în exploataţii comerciale) şi 36 de cazuri la mistreţi, judeţul Olt – 60 de focare (dintre care un focar într-o exploataţie comercială) şi 5 cazuri la mistreţi, judeţul Dâmboviţa – 17 focare (dintre care 2 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A) şi 46 de cazuri la mistreţi, judeţul Bistriţa-Năsăud – 4 cazuri la mistreţi, judeţul Botoşani – un focar în gospodăria populaţiei şi 99 de cazuri la mistreţi, judeţul Dolj – 70 de focare în gospodăriile populaţiei şi 29 de cazuri la mistreţi, judeţul Maramureş – 5 focare în gospodăriile populaţiei şi 20 de cazuri la mistreţi, judeţul Prahova – 2 focare în gospodăriile şi 8 cazuri la mistreţi, judeţul Iaşi – 2 cazuri la mistreţi, judeţul Vrancea – 5 focare în gospodăriile populaţiei şi 31 de cazuri la mistreţi, judeţul Arad – 59 de cazuri la mistreţi, judeţul Vaslui – un focar în gospodăria populaţiei şi 5 cazuri la mistreţi, judeţul Gorj – 39 de focare în gospodăria populaţiei şi 8 cazuri la mistreţi, judeţul Vâlcea – un caz la mistreţ, judeţul Neamţ – 2 focare în gospodăriile populaţiei, judeţul Sibiu – 5 focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi, judeţul Covasna – 6 cazuri la mistreţi, judeţul Braşov – 6 cazuri la mistreţi, judeţul Alba – un focar în gospodăria populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi, judeţul Mureş – 3 cazuri la mistreţi, judeţul Bacău – 3 focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi, judeţul Mehedinţi – un caz la mistreţ şi judeţul Harghita – un caz la mistreţ.
Până la 17 decembrie 2019 au fost despăgubiţi 13.750 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 331.042.390 de lei.
Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
„Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie”, se precizează în comunicat.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.
Sursa: Financiarul.ro.