Brașov: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro

0

Poliţiştii braşoveni de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, miercuri, cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Braşov şi Prahova, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, cu un prejudiciu total estimat la aproximativ 1 milion de euro, a informat miercuri IPJ Braşov.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost puse în executare două mandate de aducere.

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit faptul că o societate comercială a înregistrat cheltuieli fictive în contabilitate, în scopul diminuării bazei impozabile, prejudiciul estimat în cauză ridicându-se la aproximativ 4.300.000 lei.

Acţiunea, desfăşurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului Criminalistic Braşov, luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov, în colaborare cu poliţişti din cadrul IPJ Prahova, a menţionat sursa citată.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și