Care sunt ultimele detalii despre OUG, privind amânarea plății ratelor. Care vor acțiunile Guvernului
Ministrul finanțelor Florin Cîțu, a menționat că OUG care reglementează aceste măsuri nu va fi retrasă, după ce liderul PSD, președintele Camerei Marcel Ciolacu a dezvăluit un document prin care secretarul general al Guvernului Antonel Tănase cerea retragerea ordonanței de la publicarea în Monitorul Oficial.
Update! OUG-ul a fost aprobat!
„Sunt câteva clarificări care au fost emise în ordonanța trecută, că am văzut discuții în spațiul public, că e dobândă la dobândă. Am specificat și perioada când se pot depune aceste cereri, 45 de zile din momentul în care apare această ordonanță.” – a declarat ministrul de Finanțe Florin Cîțu la începutul ședinței de Guvern de luni.
Premierul Ludovic Orban a prezentat cele 3 modificări care vor fi efectuate în ședința de Guvern:
„La creditele ipotecare va fi dobîndă 0. Nu există dobândă la dobândă;
Se prelungește termenul până la care se poate depune cererea, adică 45 de zile de la publicarea în MO, față de perioada stării de urgență precizată inițial;
Se dă posibilitatea ca până la momentul în care solicită amânarea, dacă au restanțe, să își aducă creditele la zi. Când solicită trebuie să nu aibă restanțe”.
Ştire iniţială privind aprobarea OUG:
Ordonanța privind amânarea la plata ratelor la bănci va fi rectificată în ședința de Guvern de luni și va fi publicată imediat, a anunțat Cîțu.
”Ordonanţa care amână plata ratele romanilor până la 9 luni(!!!) nu este retrasă! Câteva observaţii ale MFP care clarificau mai multe discuţii apărute în spaţiul public au fost omise din varianta trimisă spre publicare”, a transmis pe Facebook Cîţu.
El a mărturisit că în şedinţa de guvern de la ora 17:00 această eroare va fi rectificată. ”Varianta cu toate observatiile incluse se va publica dupa sedinta de guvern de astazi”, a anunţat ministrul.
Înainte de acest lucru, liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat retragerea de la publicare a ordonanţei privind amânarea ratelor, calificând-o drept ”o nouă dovadă de prostie şi haos în care acest Guvern aruncă românii şi firmele româneşti”.
”Toată lumea a aşteptat de la Guvern măsuri concrete, ferme şi rapide. De aceea au fost învestiţi de Parlament. Dacă nu sunt în stare, măcar să nu încurce şi mai mult prin hotărârile adoptate! Românii şi firmele româneşti au nevoie de sprijin real, nu de un Guvern care să le facă situaţia şi mai grea. Nimeni nu mai are nici răbdare şi nici timp de a sta după bâlbele şi prostiile Guvernului!”, a scris Ciolacu pe Facebook, prezentând documentul prin care secretarul general al Guvernului cerea retragerea ordonanţei de la publicare.
Conform News.ro, el a transmis că va fi adoptat în această săptămână în Parlament proiectul PSD care prevede amânarea ratelor fără ”dobândă la dobândă” şi fără penalităţi! ”Izolaţi-l pe Cîţu, până nu distruge de tot economia românească!”, conchidea Ciolacu postarea.
Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat în ziua de joi, 26 martie, adoptarea Ordonanței privind suspendarea plății ratelor bancare, actul normativ prevăzând că de acest avatanj pot beneficia persoanele fizice și juridice a căror activitate a fost afectată de pandemia de Covid-19.
Solicitarea pentru amânarea ratelor se poate face până la încetarea stării de urgență, aceasta putând fi depusă electronic sau telefonic, fără să fie necesară semnarea unor acte adiționale. Conform actului normativ, „se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020”. Luni era așteptată adoptarea normelor de aplicare a OUG.
Sursa: capital.ro
Sursa: Financiarul.ro.