In cadrul Fondului pentru inovare, Comisia Europeana a lansat, vineri, prima cerere de propuneri care vor fi finantate din veniturile obtinute din licitarea certificatelor de emisii din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, informeaza un comunicat de presa al executivului comunitar.
Astfel, Fondul pentru inovare va finanta:
– tehnologii revolutionare pentru energia din surse regenerabile,
– industriile mari consumatoare de energie,
– stocarea energiei si captarea,
-utilizarea si stocarea dioxidului de carbon.
Acesta va impulsiona redresarea verde prin crearea de locuri de munca la nivel local adaptate exigentelor viitorului, deschizand calea catre neutralitatea climatica si consolidand pozitia Europei de lider tehnologic la scara mondiala.
„UE va investi 1 miliard de euro in proiecte promitatoare, care au ajuns la maturitate pentru a fi lansate pe piata, cum ar fi hidrogenul curat sau alte solutii cu emisii scazute de dioxid de carbon pentru industriile mari consumatoare de energie, cum ar fi siderurgia, industria cimentului si industria chimica. Vom sprijini, de asemenea, stocarea energiei, solutiile pentru reteaua energetica si captarea si stocarea dioxidului de carbon. Aceste investitii pe scara larga vor contribui la relansarea economiei UE si la o redresare verde care sa ne conduca la neutralitatea climatica in 2050”, a declarat vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Fondul pentru inovare va aloca aproximativ 10 miliarde euro, pentru o perioada de 10 ani, obtinute din licitarea certificatelor in cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii.
In plus fata de veniturile nedistribuite ale predecesorului Fondului pentru inovare, programul NER 300.
Finantarea in valoare de un miliard de euro, prima cerere de propuneri va oferi sub forma de granturi, pentru proiecte de mare anvergura in domeniul tehnologiilor curate, pentru a le ajuta sa depaseasca riscurile legate de comercializare si de demonstratia la scara larga. Acest sprijin va ajuta noile tehnologii sa patrunda pe piata.
Iar in cazul proiectelor promitatoare care nu sunt inca gata pentru comercializare, se rezerva un buget separat de 8 milioane euro pentru asistenta destinata dezvoltarii proiectelor.
Astfel, cererea de propuneri este deschisa pentru proiecte in sectoarele eligibile din toate statele membre ale UE, Islanda si Norvegia. Fondurile pot fi utilizate in cooperare cu alte initiative de finantare publica, cum ar fi ajutoarele de stat sau alte programe de finantare ale UE. Proiectele vor fi evaluate in functie de potentialul lor de a evita emisiile de gaze cu efect de sera, potentialul lor de inovare, maturitatea financiara si tehnica, precum si potentialul de aplicare la scara larga si de rentabilitate.
Iar termenul-limita pentru depunerea proiectelor este 29 octombrie 2020. Proiectele se pot depune prin intermediul portalului de finantare si de licitatie al UE, unde sunt disponibile mai multe detalii privind intreaga procedura.
Sursa: Financiarul.ro.