Cum poți să folosești cafeaua, în afară de a o bea

0

În afara faptului că te ajută să îți aduni gândurile dis de dimineață și înlătură durerea de cap în doar câteva minute, cafeaua poate fi minunată pentru a fi folosită și în alte situații. Uite câteva utilizări mai puțin renumite pe care le pot avea boabele de cafea.

Află și tu acum la ce mai poți folosi boabele de cafea! La aceste utilizări sigur nu te-ai fi gândit până acum:

1. Odorizant pentru mașină!

Ce poate mirosi mai bine dimineața decât cafeaua. Chiar dacă nu ai băut cafeaua acasă, până ce ajungi la birou, te va trezi mai mult ca sigur mirosul. Pune boabele de cafea proaspăt râșnite într-un săculeț din pânză și atârnă săculețul la bord. Când vei ajunge la mașină dis de dimineață, aroma de cafea îți va da o stare de bine și îți va conferi de asemenea și energie, noțiune deja demonstrată prin diverse studii.

2. Înlătură mirosul neplăcut al animalelor de companie

Pune cafea proaspăt râșnită într-o tigaie nonaderentă și lasă praful de cafea să se prăjească scurt timp la foc mic. Vei resimți imediat o aromă minunată și puternică în întreaga casă. Aerisește foarte bine și vei observa că mirosul de câine sau de pisică va dispărea.

3. Cafeaua, un exfoliant eficient

Măcinate cât mai fin, boabele de cafea pot fi transformate într-un scrub gentil și parfumat pentru exfolierea picioarelor sau chiar și a tenului. Ține cafeaua măcinată la înmuiat în apă rece câteva minute, după care utilizeaz-o pentru a exfolia obrajii, bărbia și fruntea, adică zonele în care se adună cea mai mare cantitate de sebum. Zațul de cafea este extraordinar pentru picioare, ori de câte ori îți dorești să le conferi un tratament mai deosebit!

4. Poți realiza chifle cu aromă de cafea

Dacă îți place domeniul patiseriei și al frământatului, află că poți adăuga puțină cafea în aluatul pentru chifle. Calde și cu o aromă subtilă de cafea, îți vor deveni cele mai bune prietene dimineața.

5. Obține un păr mai strălucitor cu ajutorul boabelor de cafea

Prepară o cafea ceva mai concentrată într-un ibric încăpător și adaugă părul în această băutură, după ce te speli bine cu șampon și te clătești. Părul umed și cald va prinde o nuanță ceva mai lucioasă de la cafeaua concentrată. Anumiți cosmeticieni utilizează cafeaua și pe părul uscat, după ce l-au spălat și degresat foarte bine.

6. Cafea utilizată pentru tocănița de vită

Vei fi uimită când vei afla ce aromă minunată poate să prindă tocănița de vită, dacă adaugi puțină cafea fiartă în preparatul tău. Boabele de cafea întregi se pot adăuga și în marinata pentru carnea de vită, însă în cantități mai reduse, doar cât să dea gust cărnii. Înainte să prepari carnea, poți arunca boabele.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata