Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) îşi doreşte ca Guvernul să cuprindă în bugetul de stat pentru 2020 bani pentru digitalizarea ministerelor şi a agenţiilor statului, deoarece digitalizarea ţine de siguranţa naţională şi ar trebui discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a declarat luni preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.
„Considerăm că trebuie să schimbăm această paradigmă strict contabilă a construcţiei bugetului de stat, în care avem venituri, cheltuieli, şi vedem cum ne gospodărim cu ele într-un buget pe proiecte. Haideţi să vedem că generăm o autostradă şi că anul viitor susţinem din bugetul de stat 30% dintr-o autostradă, sau să terminăm o autostradă, sau alte tipuri de proiecte, cum este cel al digitalizării, care este un aspect foarte important. Să vedem în bugetul de stat sume cuprinse pentru digitalizarea ministerelor, a agenţiilor şi aşa mai departe. Colega noastră care se ocupă de ANAF ştie că acolo e o dramă, au fost proiecte cu Banca Mondială şi banii s-au pierdut”, a apreciat Florin Jianu.
Preşedintele CNIPMMR a precizat că banii publici alocaţi pentru digitalizare sunt bani investiţi, nu cheltuiţi.
„Haideţi să vedem încă o dată o bugetare pe proiecte, pentru că această digitalizare este extrem de importantă, noi nu vedem consecinţele. Practic aici noi nu cheltuim banii, ci îi investim, pentru că aceşti bani investiţi înseamnă mai simplu pentru cetăţeni, iar cetăţenii, angajatorii, angajaţii, devin mai eficienţi”, a precizat Florin Jianu.
Acesta a estimat că digitalizarea ar trebui considerată proiect de siguranţă naţională, în contextul în care în prezent România poate ajunge în lumea a patra la nivel mondial în acest domeniu.
„Digitalizarea, în opinia noastră, ar trebui trecută la proiecte de siguranţă naţională, să le ducem în sfera siguranţei naţionale. Nu ne dăm seama cum de fapt România poate să piardă o bătălie globală dacă nu începe foarte, foarte rapid să se alinieze. N-o să mai vorbim curând de lumea a doua, ci de lumea a treia, a patra, pentru că acest proces al digitalizării e preluat şi dus foarte rapid de ţări într-un mod extrem de avansat, şi dacă noi nu îl stabilim ca proiect de siguranţă naţională, dus în CSAT şi discutat – noi întotdeauna ne gândim că în CSAT sunt numai chestiuni legate de Armată, n-au neapărat legătură cu economia, ba nu: economia e siguranţa naţională numărul 1 în acest moment”, a afirmat preşedintele CNIPMMR.
Sursa: Financiarul.ro.