Prin proiectul propus vor fi demarate noi procese care asigură o fundamentare a deciziilor luate la nivelul administraţiei pe bază de dovezi. În primul rând, prin proiect se va realiza un instrument de evaluare a impactului teritorial al politicilor publice şi al programelor de finanţare, care va permite evidenţierea efectului deciziilor asupra teritoriului şi, implicit, asupra nivelului de viaţă al cetăţenilor şi asupra condiţiilor mediului de afaceri. Totodată, în cadrul proiectului se vor dezvolta instrumente care vor permite simplificarea procedurilor administrative, în special în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului.
Rezultatele pe care le vizează proiectul sunt:
– Politică publică în domeniul programelor de investiţii gestionate de MLPDA, elaborată şi aprobată la nivelul ministerului;
– Proceduri îmbunătăţite de coordonare şi cooperare interinstituţională pentru corelarea investiţiilor de dezvoltare, elaborate şi aprobate la nivelul MLPDA.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020, Axa prioritară 1 – Administraţie publică şi sistem judiciar eficiente, Componenta 1 – IP14/2019 – Sprijin pentru acţiuni de consolidare a capacităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi are un buget de 5.999.368,20 de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 5.038.501,16 lei, iar cofinanţarea beneficiarului – de 960.867,04 lei.
Perioada de implementare este de 30 de luni.
Mai multe informaţii despre proiect pot fi obţinute de la Radu Necşuliu (manager proiect), e-mail: radu.necsuliu@mdrap.ro, tel. 0372.114.525, fax: 0372.114.533, adresă: Bd. Libertăţii, nr. 16, Latura Nord, sector 5, Bucureşti, cod poştal 050706, www.mdrap.ro, www.mdrap.gov.ro.
Sursa: News24.ro.