Germania: Pachetul de combatere a schimbărilor climatice a trecut şi de ultimul vot al legislativului

0

Camera superioară a parlamentului german, Bundesratul, a aprobat vineri pachetul de măsuri de combatere a schimbărilor climatice, deschizând astfel calea scumpirii combustibililor şi ieftinirii biletelor de tren, printre alte efecte, relatează agenţia DPA.

Un comitet de mediere al celor două camere ale legislativului german, Bundestagul (parlamentul federal unicameral) şi Bundesratul (camera legislativă ce reuneşte landurile), a ajuns la un compromis cu privire la modificările aduse acestui pachet susţinut de guvernul cancelarului Angela Merkel, votat joi şi de camera inferioară a legislativului.

Conform legislaţiei astfel adoptate, din luna ianuarie 2020 TVA-ul pentru transportul feroviar pe distanţe lungi va fi diminuat. Sunt prevăzute şi măsuri de sporire a investiţiilor în infrastructură, societatea naţională a căilor ferate germane intenţionând să investească în anii următori circa 12 miliarde de euro în extinderea şi modernizarea materialului rulant.

”Dorim ca tot mai mulţi călători să folosească trenul”, a declarat ministrul transporturilor, Andreas Scheuer, care a apreciat că extinderea transportului feroviar este o măsură practică de combatere a poluării.

O altă măsură prevede taxarea sporită din anul 2021 a emisiilor de CO2 în transporturi şi construcţii. De asemenea, vor creşte preţurile combustibililor fosili, precum cărbunele, petrolul şi gazele, cu obiectivul de a face mai atrăgătoare pentru industrie şi consumatori tehnologiile mai puţin poluante.

Totuşi, înaintea votului dat vineri în Bundesrat, şefii guvernelor landurilor germane au atenţionat că este nevoie ca toate aceste măsuri să fie acceptate şi de cetăţeni.

La rândul lor, reprezentanţi ai sectoarelor industriale au avertizat că planurile de creştere a costurilor combustibililor fosili vor crea o povară suplimentară asupra unor companii. ”Aceste companii au nevoie să afle rapid în mod clar dacă mai au un viitor în Germania”, spune preşedintele camerei germane pentru industrie şi comerţ, Eric Schweitzer.

De asemenea, asociaţia contribuabililor germani a cerut sporirea subvenţionării transportului public pentru a compensa viitoarea creştere a preţului la benzină şi motorină.

Sursa foto: europarl.europa.eu

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și