Guvernele europene promovează economiile individuale pentru pensii ca soluția ideală pentru provocările economice, dar realitatea este diferită. În ciuda eforturilor de salvare a bursei stagnante și de stimulare a antreprenoriatului, creșterea numărului de conturi de economii private nu va rezolva problema îmbătrânirii populației.
Cifre îngrijorătoare în Europa
Conform unui raport al Națiunilor Unite, se estimează că până în 2100 populația europeană cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani se va reduce cu 31%. În contrast, numărul persoanelor de peste 65 de ani va crește cu 21%. Această schimbare demografică indică o speranță de viață mai mare și, implicit, un număr crescut de pensionari în raport cu contribuabilii activi.
Un studiu realizat de Proiectul National Transfer Accounts arată că, în jurul anului 2100, seniorii vor consuma 57% din producția economică, comparativ cu doar 30% în prezent. De asemenea, în America de Nord se preconizează o situație similară, cu o creștere de la 25% la 52%.
Reforma pensiilor întâmpină obstacole
Initiativele pentru prelungirea vieții active sunt stagnante în majoritatea țărilor europene. De exemplu, recent, Parlamentul Franței a suspendat o propunere de creștere a vârstei de pensionare de la 62 de ani și nouă luni la 64 de ani, iar Germania a implementat reduceri de taxe pentru angajații care continuă să lucreze după 67 de ani. Totuși, numărul de pensionari anticipați nu a scăzut semnificativ.
În multe țări europene, contribuabilii suportă cea mai mare parte a cheltuielilor cu pensiile. În Franța, Germania, Italia și Spania, peste două treimi din veniturile pensionarilor provin din transferuri financiare „pay-as-you-go”, adică din impozitele aplicate celor care muncesc.
Un sistem învechit
Modelele de pensii actuale, inspirate de sistemul creat de Otto von Bismarck în 1880, oferă pensii legate de câștiguri. Însă angajamentele financiare neacoperite depășesc adesea de patru ori PIB-ul anual, conform estimărilor realizate de Bruegel. Această situație determină diversi experți să recomande consolidarea pensiilor private finanțate de angajatori. Uniunea Europeană a lansat în 2022 un produs de pensie personală pe plan european, dar adoptarea sa a fost foarte slabă.
Modelul britanic versus cel german
Există un argument pentru a adopta modele de pensii mai sustenabile, inspirate de Danemarca, Țările de Jos și Regatul Unit, care au aplicat sistemul de pensii universale. William Beveridge, economist britanic, a pledat în 1942 pentru pensii universale alături de scheme de economii puternice.
Dacă toate sistemele ar funcționa pe baza planurilor cu contribuții definite, sustenabilitatea fiscală ar fi asigurată. Pensionarii ar obține venituri din portofoliile lor financiare, fără a depinde de stat.
Problema analogiilor greșite
Discuția privind sustenabilitatea financiară a pensiilor private este complicată de analogia între economiile individuale și cele ale statului. La nivelul unei gospodării, economisirea anuală poate crea un fond pentru pensie. La nivel național, însă, acțiunile și obligațiunile depind de activitatea economică viitoare.
Atunci când numărul lucrătorilor scade, valoarea acestor active se reduce. Discrepanța dintre pensionari și cei care contribuie la economie se va amplifica.
Scenarii posibile pentru viitor
Unul dintre scenarii este o scădere a prețurilor activelor în societățile îmbătrânite. Dacă economiile tinerilor nu le permit să achiziționeze titluri financiare de la seniori, cererea va fi afectată. O altă variantă este inflația, în care mai mulți bani vor urmări o producție mai mică.
De asemenea, economiile private nu vor schimba un lucru fundamental: Europa va avea o proporție de aproximativ 40 de lucrători la 100 de consumatori, conform proiecțiilor NTA.
Investițiile nu depind de pensii
Există un raționament interesant în favoarea pușculițelor private. Economiștii arată că națiunile cu rate mai mari de economisire tind să fie mai productive. Astfel, fondurile de pensii private ar putea genera o mai mare bunăstare economică.
Însă, analiza nu este simplă. Cheltuielile gospodăriilor și veniturile companiilor pot influența negativ capacitatea de investiție.
Datele confirmă realitatea
Țările cu fonduri de pensii mari nu investesc proporțional mai mult. De exemplu, formarea brută de capital fix este de aproximativ 23% în Franța și Danemarca, în timp ce activele de pensii reprezintă 11% și respectiv 192% din PIB. De asemenea, îmbătrânirea populației limitează capacitatea fondurilor de a-și asuma riscuri.
Pericolul inegalității
Un alt aspect semnificativ este creșterea inegalității. Datele arată că seniorii din țările cu pensii publice mai mici se confruntă cu o inegalitate mai mare. Sistemele private vin cu comisioane de administrare ridicate, fără a elimina necesitatea subvențiilor pentru vârstnici.
În economiile dezvoltate, primele 10% dintre gospodării dețin peste 50% din totalul averii. Există riscul ca, în cazul în care pușculițele devin prea mari, persoanele mai înstărite să aleagă să se retragă mai devreme din activitate, chiar dacă vârsta oficială de pensionare crește.
Exemplul Danemarcei
Danemarca își propune o vârstă de pensionare de 70 de ani până în 2040. Totuși, vârsta medie de pensionare este de 64,5 ani, datorită economiilor interne generoase care permit ieșirea anticipată la pensie.
O alternativă viabilă ar putea fi implementarea unui sistem similar cu Canadian Pension Plan, care îmbină pensiile publice cu cele private, oferind o mai bună gestionare a riscurilor.
Ce trebuie să înțelegem
Este clar că avantajele fiscale ale economiilor private nu pot compensa problemele legate de nevoia de a prelungi viața activă. Indiferent de abordările financiare, demografiile nu pot fi ignorate.
Este esențial să te pregătești pentru viitorul pensionării, indiferent de opțiunile de economisire alese. Anii de muncă vor fi din ce în ce mai necesari în contextul unei societăți care îmbătrânește.
