Poliţiştii de frontieră din Dolj au confiscat, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, 234 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, care urmau să fie vândute cu peste 58.000 lei.
Potrivit Serviciului Teritorial Dolj al Poliţiei de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui microbuz, un cetăţean bulgar în vârstă de 21 de ani, iar la controlul efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în interiorul acestuia, patru colete cu 234 flacoane cu parfum, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, şoferul a declarat că transporta bunurile în regim de coletărie, din Bulgaria către Anglia şi nu avea cunoştinţă despre conţinutul coletelor.
„Produsele, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 58.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, se precizează într-un comunicat al STPF Dolj.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare.
Sursa: Financiarul.ro.