Contractul pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire Zalău a fost scos din nou la licitaţie, valoarea acestuia ridicându-se la 188,35 milioane de lei, fără TVA, a anunţat, marţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Astăzi, 24.12.2019, a fost validat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) Anunţul de participare pentru reluarea procedurii de achiziţie publică ‘Proiectare şi execuţie Varianta de Ocolire a Municipiului Zalău, între DN 1F km 79+625 – DJ 191C’”, se arată într-un comunicat al CNAIR.
Potrivit sursei citate, obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia Variantei de Ocolire Zalău, între DN 1F, km 79+625 şi DJ 191C, în lungime de 5,535 km, care include şi proiectarea şi execuţia a cinci viaducte şi două poduri, precum şi a intersecţiilor giratorii cu DN 1F şi cu DJ 191C.
Valoarea estimată a contractului este de 188.349.210,81 lei, fără TVA.
Durata contractului este de 90 luni: 6 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a acestora.
„Durata contractului de lucrări poate varia în funcţie de perioada de garanţie ofertată de operatorul economic desemnat câştigător, precizează Compania de Drumuri.
Data limită de depunere a ofertelor este 14 februarie 2020.
Sursa foto: economica.net
Sursa: Financiarul.ro.