România este grav afectata de procesul de deşertificare

0

Cu ocazia Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei, marcată în fiecare an, pe data de 17 iunie, se spune ca România este unul dintre statele Uniunii Europene (UE) grav afectate de deşertificare, cele mai lovite de acest fenomen fiind sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi sudul Moldovei, atrage atenţia Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Numai în judeţul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafaţa acoperită de nisipuri creşte cu peste 1.000 de hectare, după constatările fermierilor şi specialiştilor, completate şi de cercetările experţilor UE, care arată că, în România, situaţia este critică la graniţa cu Bulgaria.

„Uniunea Europeană nu are, la ora actuală, o strategie comună pentru combaterea deşertificării, deşi fenomenul afectează grav şi Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Grecia şi Bulgaria. Cercetări de ultimă oră arată că, în comparaţie cu datele din 2008, deşertificarea s-a accentuat în aceste ţări, inclusiv în România, cu pagube economice considerabile şi probleme pentru mediu”, susţin reprezentanţii producătorilor agricoli din România.

LAPAR atrage, din nou, atenţia asupra situaţiei dezastruoase din aşa-numita „Sahară a Olteniei” (zonă cuprinsă între Corabia, Calafat şi Craiova), provocată de tăierea perdelelor forestiere, care opreau aridizarea solului.

„Amintim că, acum 50 de ani, pădurile reprezentau 12% din suprafaţa judeţului Dolj, iar la ora actuală putem vorbi de numai 7 procente, mai grav fiind că această suprafaţă este în constantă scădere”, se menţionează în comunicatul citat.

Intervenţia statului, prin instituţiile sale specializate, alături de „acţiuni concrete ale fermierilor, în vederea stopării extinderii deşertificării în România”, in viziunea LAPAR,  reprezintă soluţii pentru rezolvarea problemelor cauzate de deşertificare.

„Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR îşi arată disponibilitatea de a fi parte a acestor demersuri şi dezbateri, punând la dispoziţie inclusiv experienţa membrilor săi din zonele afectate de deşertificare. Aşa cum amintesc experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite, este nevoie de conştientizarea publică, iar oprirea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunităţii şi cooperarea la toate nivelurile.”, precizează organizaţia.

Astfel,  soluţiile pentru combaterea acestui fenomen sunt puţine, dar există, între acestea aflându-se înfiinţarea de perdele de protecţie şi împăduriri în zonele afectate, consideră reprezentantii LAPAR.

Mai este nevoie de susţinerea financiară a fermierilor, acestea fiind acţiuni posibile în plan naţional. „Pe de altă parte este nevoie de eforturi susţinute din partea României pentru a determina, la nivel european, iniţierea unei dezbateri reale care să permită punerea la punct a unui plan comun de combatere a deşertificării, inclusiv alocarea de fonduri pentru acest domeniu”, sunt de părere producătorii agricoli.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata